În urma derulării partidei de fotbal din cadrul „SuperLigii României”, dintre echipele AFC UTA Arad – CSU Craiova, care a avut loc duminică, 23 octombrie a.c., pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara face următoarele precizări:
Mulțumim tuturor celor care au respectat indicațiile forțelor de ordine și regulile stabilite pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestei competiții sportive.
Deși nu s-au înregistrat evenimente majore, atragem atenția asupra unor incidente, constatate de colegii noștri, în scopul evitării unor situații similare, la următoarele meciuri.
Pe timpul afluirii suporterilor, au fost depistate mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente și materiale pirotehnice. În acest context, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor de către organele abilitate.
Vă reamintim că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţiile sportive, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Siguranța spectatorilor rămâne obiectivul nostru principal și suntem alături de dumneavoastră la fiecare competiție de acest gen. Vă îndemnăm să apelați la noi, în cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, sau oricând aveți nevoie de ajutor!

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE