Trei persoane de pe banchetele din spatele microbuzului au murit pe loc. Autotrenul care venea dinspre Focşani a intrat în plin în microbuz, l-a aruncat într-un şanţ după care s-a răsturnat cu toată încărcătura de cherestea peste el.
Update 8:40 – trei dintre raniti se afla in stare grava iar unul se află în stare critica şi urmează să fie transferat la un spital din Bucureşti, în acest sens autorităţile luâd legătura cu secretarul de stat Raed Arafat.
Update 8:00 – se pare ca unul dintre decedati este pivotul echipei, Daniel Manda, jucator imprumutat de la CSM Ploiesti.
Mai mulţi martori spun că şoferul autocamionului ar fi leşinat pe loc în momentul în care a coborât de la volan şi a realizat dezastrul produs de el.
Microbuzul implicat în accident transporta echipa de handbal masculin CSU Târgoviște, care duminică a avut meci în deplasare, iar cele trei victime decedate sunt, cel mai probabil, sportivi legitimați la clubul dâmbovițean.
Echipaje de poliţie rutieră şi de la ambulanţă au sosit imediat la faţa locului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a activat ”Planul Rosu”, care presupune intervenţia a importante efective de la mai multe instituţii. La faţa locului au fost concentrate trei autospeciale pentru descarcerare, şase ambulanţe şi trei autospeciale pentru transport victime multiple, două fiind aduse de la ISU Bucuresti – Ilfov, o autospecială de stingere incendii şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Răniţii care au fost descarceraţi au fost transportaţi la spitalele din Râmnicu Sărat şi Buzău.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”