Blanda arta a binecuvantarii – Pierre Pradervand
„La trezire, binecuvântați această zi care este deja plină de binele nevăzut pe care binecuvântările voastre îl vor atrage, pentru că a binecuvânta înseamnă a recunoaște binele nelimitat care este inclus în însăși structura universului și care așteaptă pe fiecare și pe toată lumea.
Când treceți pe lângă oameni pe stradă, în autobuz, în locurile de muncă sau de joacă, binecuvântați-i. Pacea binecuvântărilor voastre îi va acompania în drumul lor și mireasma sa blândă va fi o lumină pe calea lor.
Când întâlniți și vorbiți cu alți oameni, binecuvântați-le sănătatea, munca, bucuria, relația cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu alții.

Binecuvântați-le abundența, starea financiara…binecuvântați-i în toate modurile imaginabile, deoarece astfel de binecuvântări nu numai că sunt semințe ale vindecării, dar cândva vor da naștere unor flori de bucurie în locurile pustii din propriile voastre vieți.
Când mergeți, binecuvântați orașul în care trăiți, guvernul și învățătorii, asistenții medicali și măturătorii de străzi, copiii și bancherii, preoții și prostituatele.
În momentul în care cineva exprimă chiar și cea mai mica agresivitate sau asprime către voi, răspundeți cu o binecuvântare: binecuvântați-i în totalitate, sincer, cu bucurie, pentru că astfel de binecuvântări sunt scuturi care îi protejează de ignoranța propriilor greșeli și deviază săgețile orientate inițial către voi.
Să binecuvântezi înseamnă să dorești bine total, necondiționat, nerestricționat, pentru oameni și pentru evenimente și să faci aceasta din cel mai adânc izvor aflat în cea mai intimă încăpere a inimii tale: înseamnă să sacralizezi, să respecți, să privești cu totală evlavie ceea ce este întotdeauna un dar de la Creator. Cel sacralizat prin binecuvântarea voastră este pus deoparte, consacrat, sfințit, întreg.
Să binecuvântezi înseamnă să invoci grija divină, să gândești și să vorbești recunoscător și să conferi fericire – deși noi înșine nu suntem cei care dau, ci suntem doar martori bucuroși ai abundentei Vieții.
Să binecuvântezi totul fără nici un fel de discriminare este forma ultimă de dăruire, pentru că cei binecuvântați nu vor ști niciodată de unde a apărut raza de soare care a izbucnit deodată printre norii cerului lor și rar veți fi martori ai luminii soarelui manifestate în viețile lor.
Când ceva merge complet pe dos în ziua voastră, vreun eveniment neașteptat vă dă pe voi și planurile voastre peste cap, binecuvântați; viața vă oferă o lecție și chiar evenimentul pe care credeți că nu-l voiați, voi înșivă l-ați atras pentru a învăța lecția pe care altfel ați evita să o învățați, dacă n-ar fi să o binecuvântați. Încercările sunt binecuvântări mascate și cete de îngeri merg în urma lor.
Să binecuvântezi înseamnă să recunoști frumusețea omniprezentă, universală ascunsă de ochii materiali; înseamnă să activezi acea lege a atracției care, din cele mai îndepărtate colțuri ale universului, va aduce în viața ta exact ceea ce tu ai nevoie ca să experimentezi și să te bucuri.
Când treceți pe lângă o închisoare, binecuvântați mental deținuții în nevinovăția și libertatea lor, blândețea lor, esența pură și iertarea necondiționată; pentru că omul nu poate fi prizonier decât al imaginii de sine, iar un om liber poate merge neînlănțuit prin curtea unei închisori tot astfel cum cetățeni ai unor țări în care domnește libertatea pot fi prizonieri ai fricii ascunse în gândurile lor.
Când treceți pe lângă un spital, binecuvântați pacienții în integritatea lor prezentă, căci și în suferință, integritatea aceasta așteaptă în ei să fie descoperită. Când ochii voștri privesc un om înlăcrimat sau aparent împovărat de viață, binecuvântați-l în bucuria și vitalitatea sa, deoarece simțurile materiale nu prezintă decât imaginea în negativ a perfecțiunii și splendorii absolute pe care numai ochiul interior o poate vedea.
Este imposibil să binecuvântezi și să judeci în același timp. Deci păstrați permanent, ca pe un gând profund și sacru, dorința de a binecuvânta, căci atunci veți deveni cu adevărat făcători de pace și într-o zi veți privi, pretutindeni, fața lui Dumnezeu.
Și bineînțeles, nu uitați să binecuvântați absolut minunata persoană care sunteți! „

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului