Asociaţia Chindia Jurasic Park implementează în perioada 1 – 31 iulie 2023, în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț şi cu finanţare din partea Primăriei Municipiului Târgoviște, proiectul „EDUCAȚIE NON-FORMALĂ PENTRU TINERET”. Scopul proiectului este ridicarea nivelului de cunoștințe al tinerilor din municipiul Târgoviște prin participarea la activități de educație non-formală, în domeniul turismului montan specializat.
Astfel, în perioada 17-21 iulie 2023, pe versantul prahovean al masivului Bucegi, la Bușteni, sub Crucea de pe Caraiman, se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice ale taberei tematice de educaţie montană non-formală. Un număr de 30 de elevi vor fi coordonaţi de 3 monitori ai asociaţiei și vor deprinde tainele naturii parcurgând mai multe trasee de drumeţie, luând parte la activităţi de inițiere în alpinism, orientare cu busola, ecologizare, identificare a marcajelor turistice din zonă, pericole în munți, măsuri de prim ajutor etc.. De asemenea, este programată și vizitarea, în prezența rangerilor de la Parcul Natural Bucegi, a Centrului aflat lângă stația de telecabină de la Bușteni.
Proiectul va contribui astfel la promovarea zonei turistice montane, a rezervaţiilor şi monumentelor naturii din Parcul Natural Bucegi şi va stimula participarea tinerilor la activităţi specifice turismului montan specializat, ca formă de educație non-formală. Implicit, cei 30 de elevi participanţi la activităţile proiectului vor fi motivaţi să se implice pe viitor şi la alte acţiuni de educație în domeniul turismului montan și vor deveni mai preocupaţi de protejarea mediului înconjurător.

„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”
„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”
― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026