Știați că celebrul New York City Marathon, care a avut cea de-a 52-a ediție weekendul trecut, a fost fondat de un român?
Fred Lebow, născut la Arad, România la 3 iunie 1932 ca Ephraim Fischel Lebowitz, a revoluționat alergarea și rolul orașului New York în crearea unui fenomen global.
Lebow a plecat din România imediat după al Doilea Război Mondial, împreuna cu fratele său, lăsând în țară părinții, alți doi frați și două surori, cu care s-a reunit ulterior în NY.
A ajuns la New York în 1949. La finalul anilor 60, Lebow s-a alăturat New York Road Runners – NYRR – grupul alergătorilor din NY, al cărui președinte a devenit în 1972.
În același an a preluat și poziția de director al Maratonului orașului New York. A menținut ambele poziții până la moartea sa în 1994. Lebow a organizat primul maraton al orașului New York în 1970, pe care l-a și alergat împreună cu un grup foarte restrâns de prieteni.
Locația primului eveniment a fost în Central Park
În 1976 a fost extins la toate districtele NY și a devenit gradual cel mai mare maraton din lume. Ultimul maraton al lui Lebow a fost în 1992, la aniversarea sa de 60 de ani, după ce fusese diagnosticat cu cancer la creier.
În 1991, Lebow a înființat Fred’s Friends, prima organizație de caritate oficială a Maratonului New York.
Prin acest program, alergători la maraton colectează fonduri pentru cercetarea cancerului
A alergat ultimul său maraton din NYC pe 1 noiembrie 1992, pentru a sărbători împlinirea a 60 de ani.
Împreună cu Maratonul din NYC, a organizat și Empire State Building Run-Up, Fifth Avenue Mile și CrazyLegs Mini Marathon, care a fost prima cursă, doar pentru femei.
Fred Lebow obișnuia să spună că „La alergare, nu contează dacă termini primul, ești la mijlocul plutonului sau ultimul. Poți spune: «Am terminat». Există multă satisfacție în asta”.
Porțiunea străzii 89 din Manhattan, situată între Fifth și Madison Avenue, este cunoscută sub numele de Fred Lebow Place, un tribut adus persoanei care a înființat Maratonul din New York și a jucat un rol esențial în orchestrarea evenimentelor de curse nu numai în New York, dar și în Statele Unite.

New York Road Runners organizează în fiecare an, în luna Ianuarie în Central Park, semi-maratonul Fred Lebow în onoarea sa. Tot în Central Park se află o statuie a sa.

Aceasta este transportată în ziua Maratonului din locul său obișnuit din apropiere de 5th Avenue, lângă linia de finish.

De-a lungul anilor, Maratonul NYC a crescut din ce în ce mai mare, devenind acum cel mai mare maraton din lume, care atrage anual peste 50.000 de alergători din întreaga lume.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!