Timp de mai bine de un an de zile, Primăria Municipiului Târgoviște a susținut promovarea Fostei Cetăți de Scaun din punct de vedere cultural și istoric prin spectacolele intitulate „Vlad Voievod Drăculea” și „Dracula – Reîntoarcerea”, ce au avut reprezentațiile în iunie, respectiv, în septembrie 2014.
Aceste evenimente, precum și multe altele, au reprezentat atât o aducere în prim planul opiniei publice târgoviștene și naționale a importanței susținerii apartenenței numelui marelui voievod Vlad Țepeș Dracula la orașul Târgoviște, cât și readucerea lui în circuitul turistic național și internațional.
Fiecare dintre cele două spectacole în cauză, beneficiază de câte un film realizat de o către o echipă de profesioniști și vor sta la baza materialelor de promovare a instituțiilor ce gestionează imaginea Voievodului Vlad Dracula la nivel local. Încrederea pe care municipiul Târgoviște a acordat-o trupei Lupii Albi nu a fost în zadar, rezultatele fiind unele de durată. Realizarea celor două spectacole și filmele acestora, pastrează nealterat firul istoric, inserează momente de divertisment contemporan, asociază mari actori ai scenei românești cu orașul nostru și, nu în ultimul rând, cu fiecare reprezentație sau vizionare, Târgoviștea este alipită de numele Dracula.
Lansarea oficială a celui de-al doilea film al acestor colaborări, “Dracula – Reîntoarcerea”, va avea loc joi, 5 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Tony Bulandra. La eveniment vor participa atât actorii din distribuția spectacolului – și anume Bogdan Jianu, interpretului lui Vlad Voievod Dracula, Carmen Tănase, Vlad Miriță, Adrian Pavlovschi, Bogdan Farcaș, Antonia Ionescu, Ioana Farcaș, cât și oameni de specialitate, istorici și, nu în ultimul rând, potențiali investitori în promovarea orașului Târgoviște.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului