Comisia a propus Consiliului să inițieze o procedură de deficit excesiv pentru România și a adoptat o recomandare adresată Consiliului de stabilire a cerințelor de ajustare. Recomandarea propusă prevede ca România să urmeze o traiectorie de ajustare durabilă și credibilă pentru a pune capăt deficitului excesiv până în 2022, cel târziu.
Deciziile de astăzi se succed adoptării Raportului Comisiei privind articolul 126 alineatul (3), în care s-a constatat că România nu a respectat criteriul deficitului prevăzut în tratat, fiind astfel justificată inițierea unei proceduri pentru deficit excesiv.
Comitetul economic și financiar a fost de acord cu această evaluare în avizul său din 24 februarie 2020. Următoarea etapă constă în decizia Consiliului cu privire la existența unui deficit excesiv în România și adoptarea recomandării acestuia privind traiectoria de ajustare și termenul-limită la care România ar trebui să pună capăt situației.
Comunicat de presă redactat de către Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte,

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Medicul Răzvan Constantinescu a făcut plângere la Consiliul Medicilor din Iași după Conferința Covid-19 de la Brașov
Românii nu vor accepta dictatura sanitară globalistă! Medicii nu trebuie reduși la tăcere
Bătaie sângeroasă în Craiova: un mort și patru răniți după un conflict izbucnit pe stradă
Tipuri de burse în noul an școlar
De la 8 septembrie se modifică tarifele și amenzile de rovinietă și peaj pentru vehiculele de transport
Program Zilele Cetății Târgoviște, 5-8 septembrie 2025
SPIRITUALITATE
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
”În siguranță, din prima zi de viață!”
Fundația Inovații Sociale Regina Maria are un nou partener strategic în sănătate: AXI Finance susține InClinic Rahova
Secretul pâinii și al slăninii: de ce strămoșii noștri erau puternici cu mâncăruri „interzise” astăzi
SEMNAL DE ALARMĂ: ECDC solicită acțiuni urgente
Când pacienții simt schimbarea, încrederea se transformă în speranță
UE trebuie să își reafirme angajamentul față de sănătatea publică ca prioritate strategică
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Avocatul Poporului vine la Târgoviște. Audiențele sunt gratuite
Vizita oficială a domnului Leonardo Andrade, director QS pentru Europa, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 22 – 28.09.2025