Situația epidemiologică din ultima perioadă a adus în atenție tot mai mult variantele de învățământ online. Universitățile au dezvoltat o serie de platforme online de învățare, iar Universitatea Politehnica Timișoara este pionier și în acest domeniu, Campusul Virtual dezvoltat în cadrul Centrului ID/IFR și e-Learning (CeL) fiind una dintre cele mai dezvoltate astfel de platforme educaționale, cu multă experiență.
Pe lângă cursurile postuniversitare de specializare sau perfecționare, aici pot fi urmate, în forma de învățământ la distanță (ID) sau învățământ cu frecvență redusă (IFR), și studii complete de licență, acreditate și care conferă aceeași diplomă ca în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență. Avantajul este că acestea pot fi urmate și de cei care doresc să-și păstreze și locul de muncă sau care, pur și simplu, doresc să învețe în ritmul lor.
Admiterea la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă se face în baza unui concurs de dosare, pe baza mediei de la examenul de bacalaureat. Pentru anul de învățământ 2020-2021 se fac înscrieri, până în data de 18 iulie 2020, la următoarele specializări:
- Informatică – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – 100 locuri;
- Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații – 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – 50 locuri;
- Comunicare și Relații Publice – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Comunicării – 75 locuri;
- Tehnologia Construcțiilor de Mașini – 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică – 60 locuri.
Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2020-2021 se realizează online, personal de către fiecare candidat, folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/).
Taxa de studiu este 2550 de lei/an în cazul specializării Comunicare și Relații Publice și 3600 de lei/an în cazul celorlalte specializări.
Detalii suplimentare, pe pagina Centrului ID/IFR și e-Learning (https://elearning.upt.ro/ro/admitere/).

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate