Astăzi este o zi importantă pentru țara noastră, deoarecea a avut loc ceremonia de înființare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (MNC-SE) în Centrul Național de Instruire Întrunită (CNIÎ) ”Getica” din localitatea Cincu, județul Brașov, în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, a ministrului Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și a șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.
”De astăzi prinde contur inițiativa României, susținută și aprobată de Alianța Nord-Atlantică, de înființare pe teritoriul țării noastre a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est.Îl felicit pe generalul-maior Cătălin Tomescu pentru asumarea comenzii acestei mari unități. De astăzi, are pe umeri o mare responsabilitate, aceea de a crea, de la început, o structură multinațională importantă pentru întreg flancul estic al NATO. Continuăm să demonstrăm că suntem un aliat care își știe și drepturile și obligațiile. În acest context de securitate delicat am analizat ipotezele și scenariile corespunzătoare și una dintre soluții a fost aceea ca țara noastră trebuia să își asume înființarea unui astfel de comandament astfel încât să putem să asiguram coerența actului de comandă și să acoperim nevoia unui comandament de nivel corp de armata care să fie în măsură să pregătească elementele de contingență în exercitarea comenzii și controlului celorlalte structuri NATO care erau deja înființate în țara noastră: Unitatea NATO de Integrare a Forțelor (NFIU), Brigada Multinațională Sud-Est, Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est, pentru a asigura legătura între elementul tactic si cel strategic.” a ținut să trasmită ministrul Nicolae Ionel Ciucă.

Prezent la eveniment, președintele Klaus Iohannis a fost vizibil emoționat de tot ceea ce s-a derulat pe parcursul acestei zile, iar exercițiu care a avut loc, demostrează că Armața țării noastre se poate pregăti în orice condiții și poate să aibă rezultate dintre cele mai bune.
”Vreau să menționez că a fost un moment special acela când am înmânat drapelul noii unități cu statut NATO, Comandament de Corp Multinațional de Sud-Est. Este o unitate nouă și, după cum știm, o unitate militară prinde viață în momentul în care primește drapelul. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, aici, în poligonul de la Cincu. Această unitate a fost propusă de noi în 2018. Ideea a fost agreată imediat de toți ceilalți aliați și iată că, după puțin timp deja, această unitate va funcționa în România. Acest exercițiu de astăzi și predarea drapelului unității NATO dovedesc că pentru România este, sigur, important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar, în același timp și cu aceeași valență, este important să oferim securitate aliaților și partenerilor noștri.

Comandamentul de la Sibiu, ca element al Structurii de Forțe a NATO, va asigura, la pace, coordonarea forțelor din cadrul prezenței aliate din regiune, monitorizarea evoluțiilor din mediul de securitate, precum și o mai bună integrare operațională a forțelor aliate și a forțelor unor parteneri strategici, la criză și conflict. În același timp, va constitui atât un element regional important în planificarea, coordonarea și conducerea activităților de instruire și evaluare în cadru aliat, cât și un factor esențial de descurajare a potențialelor amenințări.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?