9.000 de români pot beneficia de de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuințelor.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu,a lansat a Programul de finanțare Casa Eficientă Energetic. Aplicația online pentru înscriere este deja disponibilă pe site-ul www.afm.ro. Prin Programul Casa Eficientă Energetic, care are un buget de 430 de milioane de lei,
aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele. Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cu alte cuvinte: creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate întrun imbobil-construcție având regim de înălțime de cel mult trei nivele. Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro(aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin AFM. Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.
„Casa Eficientă energetic este unul din programele la care țin foarte mult și care va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. Se știe că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, a transmis ministrul Mediului, Costel Alexe.
Cheltuielile eligibile ale Programului Casa Eficientă Energetic vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori
de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică. Urmează ca toți cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” să depună online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 15 de zile pentru a depune dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2020-05-12_IV_referat%20aprobare.pdf
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2020-05-12_Anexa_Ghid%2008.04.2020.pdf

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)