Procesul electoral în județul Hunedoara nu a fost lipsit de incidente, în unele secții de votare. Au fost informate organele de cercetare penală.
Poliția Orașului Uricani a înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de fraudă la vot, ca urmare a sesizării unui președinte al unei secţii de votare din localitate, care a reclamat faptul că un membru al secției de votare nu a distribuit alegătorilor buletinele de vot conform prevederilor în vigoare (respectiv câte unul pentru fiecare tip: președinte și membrii Consiliului Județean, primar și consilierii locali). În acest caz, fost luată măsura schimbării membrului comisiei, cercetările continuând în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi a luării măsurilor care se impun.
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către președintele unei secții de votare din municipiu cu privire la faptul că doi alegători au reclamat faptul că au primit buletine de vot având aplicată ștampila cu mențiunea „votat”. În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoane necunoscute, în data de 26.09.2020, au depus o cerere și o adeverință medicală în numele unei persoane din comuna Dobra (fără acordul acesteia), prin care a fost solicitată deplasarea urnei mobile. Persoana în cauză a votat pe extrasul de pe lista electorală suplimentară, în urma deplasării urnei mobile la domiciliul acesteia. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)