„Atunci când virtutea şi modestia îi luminează farmecele, strălucirea unei femei frumoase este mai puternică decât cea a stelelor din ceruri, şi nu ai cum rezista influenţei sale.” – Akhenaton
Ne naștem femei, dar oare câte dintre noi ne și simțim cu adevărat femei?
Energia feminină în numerologie este reprezentată de cifrele pare 2, 4, 6, 8. Pe lângă acestea, un rol important îl are și principiul lui 5, simbol al creației, soarele nostru interior.
Aceste arhetipuri ne ajută să înțelegem ce anume să deprindem ca femei pentru a ne manifesta pe deplin feminitatea și a materializa tot ceea ce ne dorim.
Dacă unu reprezintă principiul masculin, ordonator al vieții și ține de axa pe verticală ce simbolizează conectarea cu Tatăl Ceresc, doi – principiul feminin ține de materialitate, de axa orizontală și este asociată cu Mama Pământ.
Arhetipul lui doi, după cum observăm, se regăsește în toate celelalte cifre. Asta ne arată că, cu atât mai mult e necesar să ni-l însușim.
Femeia reprezintă puntea dintre lumea văzută și nevăzută
Profunzimea ei este în interior, în adâncurile sale. Fiind asociată cu elementul apă, este energia care hrănește, susține și ocrotește viața. Are capacitatea de a observa totul cu răbdare, pană își dă seama ce anume își doresc cei din jur, fiind pregatită să le satisfacă nevoile.
Acest arhetip guvernează planul emoțiilor, al afecțiunii, al stărilor sufletești. Ca femei, recunoașterea propriilor emoții și exprimarea lor într-un cadru sigur, în care să ne simțim acceptate, este esențială. Fiind un principiu al dualității, emoțiile sunt atât negative cât și pozitive. Măiestria constă în a uni aceste contrarii, pentru că indiferent de natura lor, ele reprezintă o sursă de energie și poate fi direcționată într-un sens constructiv.
Modalitatea de exprimare a acestei energii este comunicarea, diplomația, capacitatea de a crea conexiuni. Contează ce comunicam, dar mult mai important este cum o facem. A deprinde arta de a asculta, o tonalitate caldă și prietenoasă, sunt doar câteva aspecte care pot aduce schimbări semnificative în relațiile noastre.
Să nu uităm însă că, o forma de comunicare este și limbajul estetic și vizual prin intermediul artei. Fie că vorbim de o poezie, o melodie sau o pictură, aceasta este cea mai sublimă formă de exprimare a acestui arhetip.
Arhetip 4 – Invață să-ți iubești corpul.
Trupul este templul sufletului, este ceea ce ne leagă de acest pământ. Corpul reflectă și spune multe despre noi. Faptul că nu ești mulțumită de cum arăți, generează o serie de emoții negative, pe care la un moment dat nu le vei mai putea controla somatizându-se în diverse afecțiuni. Dacă atunci când te privești în oglindă, nu ești mulțumită de ceea ce vezi, acționează și schimbă ceva.
Fiind reprezentante ale Mamei Pământ, noi suntem conectate cu Natura și ritmurile ei. Astfel primim multe semnale și răspunsuri prin intermediul corpului. E necesar doar să-l observăm și să învațăm să comunicăm cu el.
Arhetip 5 – Stima de sine este importantă pentru fiecare dintre noi.
Când suntem mulțumite de corpul nostru, avem o imagine de sine bună și ne putem folosi de adevăratul potențial al intuiției noastre.
Intuiția este cea care ne trimite acele mesaje dinainte să gândim, vede și simte dincolo de aparențe, recepționează adevărul propriu. Această voce a conștiinței se dezvoltă pe masură ce noi suntem conștiente de propria noastră individualitate, ne dezvoltăm percepția prin cele cinci simțuri și devenim receptive la tot ceea ce vine spre noi.
Arhetip 6 – Șase este produsul dintre trei și doi sau altfel spus, creează și exprimă-ți creația.
Energia sexuală este forța din care toți am luat naștere. A fi în armonie cu sexualitatea noastră generează fertilitate. Aceasta nu presupune doar a da naștere de copii, ci și a concretiza idei sau proiecte noi, prin care să generăm frumosul.
Valoarea șase este asociată și familiei. Fiind suma dintre doi și patru putem spune că “femeia ține casa”. Astfel ea poate avea un aport considerabil în ce privește armonia și echilibrul în familie. Dar cum poate face asta dacă nu le aduce mai întâi în ea însâși?!
Arhetip 8 – Puterea feminina diferă de cea masculină. Conștientizează ce inseamnă puterea pentru tine.
Valoarea lui opt, obținută din ridicarea lui doi la puterea a treia, ne arată că femeia are capacitatea de a atrage tot ceea ce își dorește dacă deține cunoașterea de sine pe toate cele trei planuri (fizic, minte, spirit). Atunci nu va mai dori să demonstreze nimic, nu va mai simți nevoia de a controla și a domina, și va obține adevărata putere, aceea de a reuși să-și controleze propriile emoții, lasând să domine doar iubirea și dăruirea.
Mariana Parlog, numerolog
Contact: 0723689698
https://www.facebook.com/MarianaParlogConsultant
Citește și:
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Filmului Românesc în Israel
”Ceea ce se întâmplă în regiune afectează direct securitatea regiunii euro-atlantice”
Aurora boreală a fost văzută și din România