Competiția electorală a început neoficial cu ”războiul” declarațiilor dintre doi senatori hunedoreni
Guvernul liberal al lui Ludovic Orban a fost demis miercuri, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR a trecut prin votul a 261 de parlamentari, din cele 400 de voturi exprimate.Printre cei care au votat moțiunea s-a aflat și senatorul Carmen Hărău, gest care a bulversat pe mulți dintre cei prezenți, aceasta fiind aplaudată de colegii parlamentari hunedoreni pentru ” curajul” de a amenda un guvern care” a făcut numai rele poporului român în ultimele trei luni. După ce au fost făcute publice imaginile cu votul senatoarei hunedorene, aceasta a ieșit la atac și i-a acuzat pe parlamentarii hunedoreni de ” ambuscadă și de ” fake news”.
”Oameni buni, NU a existat nicio înțelegere între mine și PSD în legătură cu votul de ieri, din Parlament! Este o intoxicare pesedistă cum doar ei pot orchestra. Am plecat ieri, imediat după votul din Parlament, cu mașina spre casă. N-am condus eu, dar posibilitățile mele de informare/comunicare au fost limitate. Abia azi-noapte am văzut ce s-a dezbătut în mass-media pe această temă. Înregistrările video prezentate în presa locală par să dovedească faptul că nu am votat corect. Mărturisesc că aștept acum și opinia unor specialiști, în care eu am încredere, despre ce se vede pe înregistrarea video a votului, așa cum este ea în Parlament, nu pe fotografii și decupaje din presă. Dacă, într-adevăr, am introdus greșit bilele în urnă, am făcut-o pentru ca le-am încurcat, nu pentru că am vrut să votez împotriva Guvernului! De ce nu sunt sigură cum am votat?
Pentru că tot scandalul a început când eu am votat, cu aplauzele furtunoase ale d-lui senator Resmeriță, și ale unui grup de pesediști, care se poartă de obicei în Parlament ca la stadion,
Pentru că, mult anterior votului, am primit un mesaj cel puțin ciudat de la dl Nistor: mă felicita, în batjocură, că voi vota moțiunea, ca de-altfel și pe dl Heiuș. Pentru că nici prin cap nu mi-a trecut să votez pe dos intenționat, iar dacă ai convingerea că ai făcut ce trebuie, doar probe temeinice ți-o pot înlătura.
Am crezut că am votat corect, lucru confirmat, după vot, și de către reprezentantul PNL care a urmărit votul, precum și de către Premier, care a declarat că s-au adunat toate voturile pe care le aștepta.. Cer iertare tuturor oamenilor care au încredere în mine și a căror încredere am pus-o la încercarel Le mulțumesc celor care mă susțin! Prieteni, vă asigur de un lucru: ACCEPT CĂ POT GREȘI, mai ales că injuriile și rânjetele batjocoritoare ale dăncililor lui Dragnea, felul incalificabil în care ne jignesc pe toți, echipa guvernamentală și pe Ludovic Orban, care s-a dovedit un adevărat om de stat, nu te lasă netulburat și slăbesc puterea de concentrare în împrejurări ca aceasta, a moțiunii.
DAR TICĂLOȘII CA TRECEREA ÎN TABĂRA PSD SAU ÎNȚELEGERI CU EI, NU AM FĂCUT ȘI NU VOI FACE NICIODATĂ!”” a scris pe rețeaua sa de socializare, senatorul Carmen Eleonora Hărău.

Pentru a contracara acuzele lansate în spațiul public, senatorul Cristian Resmeriță a organizat o conferință de presă, unde a prezentat cu imaginile din timpul votului și a făcut declarații.
”Nu mă surprinde deloc faptul că doamna senator Hărău de la PNL a votat pentru căderea Guvernului Orban. Poate că și dumneaei, la fel ca și mulți alți colegi din aproape toate partidele parlamentare, și-a dat seama de profunda incompetență a acestui guvern și a votat în consecință. Ceea ce mă surprinde este faptul că doamna Hărău minte ! După primele mele declarații de ieri, domnia sa a ieșit imediat și m-a acuzat pe mine și pe domnul deputat Laurențiu Nistor că i-am provocat o ambuscadă și am dat publicității un ”fake news” cu privire la votul pe care l-a dat la moțiune. Din păcate, așa cum reiese fără nici un dubiu din imaginile și filmările oficiale de la Parlament, cea care minte, este chiar doamna senator. Sau, așa cum ar fi mai corect să-i spunem, doamna ”fake senator” !”, a declarat Cristian Resmeriță, președintele executiv al PSD Hunedoara.

Senatorul nu exclude nici o clipă de rătăcire a acesteia, pentru faptul că a încurcat bilele și le-a introdus greșit în urnă.Acesta a mai decrat că situația este cu atât mai gravă, dacă ne putem imagina că, dacă doamna senator Hărău minte într-o situație atât de clară, de vizibilă, cum a procedat în alte spețe din activitatea sa parlamentară din ultimii șapte ani, mai puțin vizibile. ”Eu mă gândesc cu groază la cât ne-o fi mințit doamna senator Hărău în ultimii , când mă gândesc la acest lucru. Am să vă spun, cu altă ocazie, spre exemplu, cum a mințit doamna Hărău și pe la Ministerul Economiei și cum a reușit să influențeze numirea pe o funcție importantă de conducere de la CEH, a unui coleg liberal, care nu doar că nu are pregătirea necesară pentru această funcție, dar riscă să ducă ”în cap” activitatea Complexului Energetic Hunedoara”, completat senatorul social-democrat Cristian Resmeriță. Legat de intrarea senatoarei Carmen Hărău în PSD, senatorul Cristian Resmeriță a declarat în conferința de presă că, se va opune categoric, intrarii acesteia în formațiunea social- democraților. ”Nu se pune problema ca doamna senator Carmen Harău să intre în PSD. Nu voi fi niciodată de acord cu acest lucru, pentru că doamna Senator a făcut foarte mult rău cetățenilor din Valea Jiului. Probabil doamna Senator și-a dat seama de lucrurile incorecte față de popor pe care le-a făcut Guvernul Orban. Probabil a fost un moment de luciditate al colegei mele. Cu toate acestea, chiar dacă își face publică dorința de a intra în PSD, mă voi opune categoric”, a concluzionat senatorul hunedorean. Iar dacă se va ajunge la anticipate, senatorul hunedorean a declarat că este de acord cu acestea: ” pentru că nu îmi este frică. Nu îmi este frică nici de alegerea primarilor în două tururi, nici la Consiliul Județean”.
Trebuie să facem precizarea că, în urmă cu mulți ani, dna senator Carmen Hărău, la începutul carierei sale politice a fost membru PSD. Și dacă acum, când nu suntem încă, în campania electorală, se aruncă în spațiul public astfel de acuze, înclin să cred că vor fi părtași la alte episoade savuroase. Dar, cel care va discerne faptele și ceea ce au făcut parlamentarii în timpul activității lor, va fi cu siguranță ALEGĂTORUL.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026