A parasit mult prea devreme aceasta lume…

De sambata, 16 august, jurnalistii damboviteni sunt in doliu. Elena Oprescu, o jurnalista desavarsita, o prietena adevarata si o mama devotata, a pierdut lupta cu viata, fiind rapusa de o boala crancena. A fost ingropata in aceasta dimineata, in cimitirul central din Targoviste. Rudele, prietenii si colegii de breasla au insotit-o pe ultimul drum.

10599706_687531291327921_3196117341455590201_n

Fiind o persoana activa si optimista, Elena Oprescu si-a trait viata cu zambetul pe buze pana in ultima clipa, in ciuda tuturor problemelor cu care se confrunta si fiind constienta ca boala o macina putin cate putin. Descoperit tarziu, cancerul a pus stapanire pe trupul jurnalistei si intr-un final a invins-o, lansand in urma trei flori, trei copile care s-au maturizat mult prea devreme. Cei care au cunoscut-o pe Elena Oprescu, au doar cuvinte de lauda pentru aceasta.

EO2

„Pe Elena Oprescu o cunosc de aproximativ 35 de ani, am cunoscut-o de cand eram elevi, am facut aceeasi scoala, am facut acelasi liceu, am fost colegi de bresla aproximativ 10 ani, atata vreme cat eu am activat in presa. Fara sa ma joc cu vorbele, a fost, este si va fi in mintea,  in inima noastra si in sufletele noastre o ziarista desavarsita, dar, mai mult decat atat, o mama cu o putere extraordinara. Am apreciat intotdeauna si am admirat la ea puterea de a trece peste obstacolele vietii, de a-si creste cele trei fete, intr-un fel in care nu stiu cate persoane ar fi putut sa o faca. Ea va ramane intotdeauna pentru noi o colega desavarsita, un foarte bun prieten si o mama exceptionala. Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa aiba grija de ea!” a declarat Gabriel Boriga.

EO

Elena Oprescu nu a fost doar o mama desavarsita, o prietena buna si o profesionista in arta jurnalismului, ci si un mentor rabdator si dispus sa formeze tineri jurnalisti, aratand cat de mult iubeste aceasta meserie.

„Am avut multe de invatat de la ea si mereu ma sfatuia, imi spunea ce sa fac. Era ca o a doua mama pentru mine! Era o doamna frumoasa, calda, eleganta, o mama devotata si o prietena adevarata!” a spus Cristina, o tanara care a fost formata de Elena Oprescu.

EO1

Din pacate, viata este scurta, iar moartea este necrutatoare. Dumnezeu a decis sa o ia pe Elena Oprescu alaturi de El mult prea devreme, la doar 41 de ani. Desi a facut multe lucruri frumoase, aceasta mai avea inca multe de spus, insa boala a redus-o la tacere. Luni, 18 august, jurnalistii damboviteni au fost alaturi de familia Elenei si invaluiti de tristete au condus-o pe aceasta pe ultimul drum. Desi durerea nu poate fi explicata in cuvinte, toata lumea isi va aminti de Elena Oprescu asa cum era mai tot timpul: puternica, luptatoare, plina de viata si mereu cu zambetul pe buze.

EO3

La revedere, Elena! Sa te odihnesti in pace si vei ramane mereu in sufletele noastre!

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share

In atentia ta

Mesajul prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, transmis cu ocazia comemorării Pogromului de la Iași Comemorăm astăzi unul dintre cele mai tragice episoade din istoria noastră națională. Pogromul de la Iași, din vara lui 1941, din capitala Moldovei este, totodată, cunoscut drept cel mai mare masacru antisemit de pe teritoriul României din epoca modernă. Acum 81 de ani, femei, bărbați, copii, fără nicio vină, au devenit victimele unei politici antisemite genocidale și ale unor decizii politice și militare care au schimbat pentru totdeauna istoria orașului, structura demografică și conviețuirea cu un trecut interetnic și religios de sute de ani. Hărțuite, umilite, torturate, lovite cu bestialitate, urcate în trenuri de marfă, despărțite de propriile familii, împușcate sau ucise prin metode brutale, aruncate în gropi comune, victimele Pogromului de la Iași au nevoie de o comemorare permanentă din partea statului și a societății. Trebuie să continuăm să vorbim, să cercetăm, să investigăm atent, să punem întrebări, să identificăm probe documentare și răspunsuri pentru felul în care autoritățile din acea vreme, militare, administrative și civile s-au angrenat într-o operațiune de o amploare fără precedent, care a deschis calea deportărilor de mai târziu, masacrelor, barbariilor de neimaginat și sutelor de mii de crime împotriva populației evreiești. Pogromul de la Iași a schimbat cursul istoriei și în doar câteva zile peste 13.000 de evrei au pierit, iar alte mii au rămas cu traume pentru tot restul vieții. Am spus-o deseori, Holocaustul a fost cea mai mare tragedie a umanității din toată istoria noastră globală, unde dezumanizarea, crima, folosirea instituțiilor și birocrației statului pentru eliminarea a milioane de oameni au făcut ca nimic să nu aibă precedent în trecutul nostru de la acel moment. Amploarea, organizarea, desfășurarea și consecințele Pogromului de la Iași ne îndeamnă la o reflecție, o asumare a responsabilităților și o rememorare continuă a faptelor, o atitudine de recunoaștere și condamnare a participării României în Holocaust. Dar ne îndeamnă să privim și la gesturile de solidaritate care au salvat vieți importante și au dat sens umanității. În bilanțul celor peste opt decenii de la tragedia evreilor ieșeni și români identificăm perioade întregi de ocultare, de relativizare și de minimizare a responsabilităților atât înainte, cât și după 1989, dar și evoluții încurajatoare care ne dau speranțe pentru anii și deceniile viitoare. Vreau să felicit și să subliniez rolul pozitiv jucat de administrația de la Iași în ultimii ani în promovarea și protejarea memoriei victimelor Pogromului. Ceremoniile, evenimentele comemorative, acordarea unor nume legate de desfășurarea evenimentelor din 1941 unor locuri publice, acordarea titlurilor de cetățean de onoare supraviețuitorilor, dar mai ales realizarea unui muzeu memorial în clădirea și curtea fostei chesturi de poliție, toate acestea reprezintă repere și exemple pentru felul în care trecutul este asumat, memoria victimelor este protejată și educația civică este răspândită și popularizată. România a făcut progrese impresionante în ultimele două decenii în domeniul memoriei Holocaustului, lucru recunoscut de forurile internaționale și de partenerii noștri euroatlantici. Un stat puternic își asumă trecutul și cu cât vorbește mai deschis despre acesta, cu cât devine mai rezilient în fața vulnerabilităților contemporane, a teoriilor conspirative și a propagandei revizioniste. Încurajez, în continuare, autoritățile locale și centrale să marcheze acest eveniment și datele din istoria noastră care vorbesc deopotrivă despre asumare și responsabilități. Ca prim-ministru al României, reafirm cu această ocazie angajamentul ferm și total al Executivului pe care îl conduc pentru promovarea politicilor memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, pentru susținerea educației despre Holocaust și a cercetării, pentru sprijinirea supraviețuitorilor, prin instituțiile, reprezentantul special al Guvernului, Institutul Elie Wiesel, coordonatorul grupului interministerial și toți ceilalți actori implicați. Comitetul interministerial pe care l-am format pentru monitorizarea implementării primei strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură are un rol pivotal. Este un instrument care angajează toate instituțiile responsabile, lucrează aplicat și mă informează permanent asupra modului în care administrația răspunde planului de măsuri pe care-l punem în aplicare și care va produce – am deplină încredere – schimbări cu impact în societate. Astfel, misiunea administrației și a instituțiilor în ceea ce privește angajamentele asumate de România în materia protejării victimelor Holocaustului este una precisă. De aceea, este foarte important ca, în perioada imediat următoare, Ministerul Educației să se aplece cu atenție asupra construirii programei care va sta la baza disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” pe care Parlamentul a votat-o cu o largă majoritate, iar Președintele României a promulgat-o, marcând astfel o voință politică și civică apreciabilă în direcția educației privind Holocaustul și pentru prevenirea atrocităților, promovării toleranței, diversității, spiritului civic. Încurajarea și susținerea universităților pentru a îmbunătăți și crea noi programe de studii în aceste domenii este fundamentală, iar dezvoltarea unor proiecte educaționale și culturale care să contribuie la creșterea rezilienței României în fața pericolelor reprezentate de antisemitism, xenofobie, discriminare, discurs instigator la ură trebuie să constituie, în continuare, o prioritate pentru actorii responsabili. În același timp, este nevoie ca legislația care condamnă antisemitismul, negarea Holocaustului, promovarea persoanelor condamnate pentru crime de război sau discursul instigator la ură să fie însușită și aplicată mai bine de către cei care au această datorie. Totodată, este esențial ca istoricii și cercetătorii să aibă, în continuare, acces cât mai larg la documentele și arhivele care scot la lumină crimele și abuzurile regimurilor totalitare. Toate aceste eforturi contribuie la schimbarea în bine a țării și la imaginea României în lume, dovedind, în același timp, că progresele realizate de țara noastră în această direcție sunt profunde și substanțiale. În actualul context, marcat de amenințări directe și de război la granițe, de crize succesive provocate, trebuie să reafirmăm importanța valorilor comune pe care s-a construit baza societăților moderne de astăzi, în special după cel de-al Doilea Război Mondial, dar și România euro-atlantică în ultimele decenii. Libertatea, susținerea principiilor democratice, egalitatea, respectul pentru drepturi civile, diversitate și alegeri individuale trebuie să fie apărate în fiecare zi de stat, cetățeni și instituții. Ele au nevoie de solidaritatea noastră, de reacția profundă a fiecăruia dintre noi nu doar pentru a le apăra, dar și pentru a respinge pericole precum discursul instigator la ură, distorsionarea faptelor trecutului și revizionismul istoric. În final, aș vrea să subliniez, încă o dată, că lecțiile trecutului și, deopotrivă, ale prezentului ne spun, zi de zi, că memoria atrocităților, identificarea autorilor și comemorarea victimelor constituie o responsabilitate fără sfârșit. Iar istoria Pogromului de la Iași și a victimelor sale trebuie să fie un astfel de reper. Să ne amintim de toţi cei care au pierit în Pogromul de la Iași și în timpul Holocaustului şi să ne rugăm în fiecare zi ca memoria lor să rămână neștearsă!