„Povestea The Climate Change Company a început în 2019, când Dennis Debie, partenerul meu, a creat ideea unui incubator pentru tehnologii orientate către combaterea schimbărilor climatice. Împreună cu Dennis am fondat compania în anul următor”, povesteşte Sebastian Tudose, co-founder, The Climate Change Company. Pe lângă activitatea legată de materialele reciclabile, el are expertiză în proiecte de restaurare a monumentelor UNESCO.
A urmat semnarea unui parteneriat cu Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Transporturi INCERTRANS esenţial pentru dezvoltarea produsului – Littar, asfalt din deşeuri. „Împreună am dezvoltat compoziţiile finale ale Littar. Ulterior am început comercializarea la nivel naţional dar şi în ţări precum Austria şi Canada. Recent am câştigat Premiul Emerging Europe pentru Iniţiativa de Sustenabilitate a Anului şi titlul de Startup-ul Anului în România la evenimentul «Românii sunt antreprenori»”.
Littar este produs în cadrul unei economii circulare, care leagă procesatorii locali de deşeuri de staţiile locale de asfalt. Aceasta înseamnă construirea infrastructurii locale folosind deşeurile locale, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2 cu până la 83%.
Focusul principal al The Climate Change Company, în prezent, se leagă de punerea în aplicare a proiectelor Littar în întreaga lume. „Littar este produs în cadrul unei economii circulare, care leagă procesatorii locali de deşeuri de staţiile locale de asfalt. Aceasta înseamnă construirea infrastructurii locale folosind deşeurile locale, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2 cu până la 83%”, explică Sebastian Tudose. Sunt folosite deşeuri de plastic şi sticlă de la o varietate de furnizori prezenţi la nivel local în funcţie de locul unde urmează să fie construit un drum pentru care este folosit Littar. Până acum, au fost transformate din deşeuri în asfalt echivalentul a 100.000 de sticle de plastic şi 15.000 de sticle din sticlă. Cu proiectele planificate pentru acest an, aceste numere ar urma să crească exponenţial.
Littar este o tehnologie inovatoare care transformă deşeurile de plastic şi sticlă într-un material ce poate fi folosit ca strat de bază şi/sau legătură în construcţiile rutiere.
În mod normal aceste deşeuri ar fi arse, aruncate la groapa de gunoi sau reciclate inferior la costuri şi emisii ridicate.
„Littar este certificat conform reglementărilor europene şi produs sub licenţă de către staţiile de asfalt locale, aflate în proximitatea proiectului de drum care utilizează produsul nostru. Acestea sunt aprovizionate cu agregate de plastic şi sticlă de către procesatorii de deşeuri licenţiaţi de asemenea, locali”, punctează Sebastian Tudose. Tot el adaugă că „misiunea noastră ca incubator pentru tehnologii climatice este de a dezvolta şi comercializa soluţii inovatoare, cu impact ridicat şi gata de implementare, care să îmbunătăţească mediul şi condiţiile de viaţă pentru noi toţi”.
Banii din premiul câştigat în cadrul competiţiei vor fi folosiţi pentru a accelera implementarea Littar şi beneficiile de mediu pe care le aduce. „Acest premiu este şi o reamintire că prin colaborare putem aborda problemele complexe pe care le avem de gestionat ca societate”, conchide reprezentantul The Climate Change Company.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului