Termocentrala de la Mintia a fost închisă și este pregătită pentru vânzare ”băieților deștepți din energie”. Am scris mult despre acest subiect, iar parlamentarii social- democrați, liderii sindicali și reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara s-au opus vehement închiderii acestei capacități de producție.
Singurul europarlamentar care reacționează, din nou, cere explicații de la primul ministru și solicită public demisia ministrului Energiei este Maria Grapini, care, în conferința de presă, pe care a susținut-o la cabinetul său de europarlamentar de la Brăila, a readus în atenția opiniei publice, faptul că, în timp ce alte țări redeschid minele de cărbune, la noi în țară, se închid termocentrale.

Europarlamentarul umanist Maria Grapini spune că România nu poate fi singură, în bătaia vântului, ci trebuie să fie într-un pachet, dar modul în care suntem tratați în UE depinde de cei care ne reprezintă, președintele în Consiliu, care să bată cu pumnul în masă, când e vorba despre cauza României. Ea a mai spus că la fel ar trebui să facă, în Consiliul de miniștri, fiecare ministru de resort.
” Tratatul spune că mixul energetic și-l face fiecare țară în parte. Cum să iei tu, ministrul energiei, decizia să închizi în 2019 Mintia, când UE îți dăduse termen în 2032. Și iată că, lucrurile s-au schimbat și nu mai impunea nici în 2032, pentru că în Germania se redeschid minele, datorită conflictului din Ucraina. Acel ministru al energiei în minutul doi, trebuia schimbat. Eu am anunțat de mai multe ori că România s-a grăbit să închidă minele și termocentralele! Am vrut să fim premianții clasei și acum…suntem repetenți! Amânarea folosirii cărbunelui este o necesitate și România ar fi stat bine la acest capitol, dacă nu se grăbea! Cine răspunde de “graba” închiderii termocentralei de la Mintia? Ce a susținut el în Consiliul de Miniștri? El trebuia să spună: Domnule, în România nu bate vântul ca în Olanda, în România, conform tratatului, mixul energetic se face din apă, cărbune, etc. Investim să diminuăm poluarea. România e în top trei țări cu energie verde. Nu suntem la coadă. Am cerut public, de mai multe ori, demisia ministrului energiei. Dacă vine ceva rău de la UE, vina o poartă responsabilii români, care ne reprezintă acolo” a declarat în conferința de presă, europarlamentarul Maria Grapini.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista