Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Autorităţile publice locale, la control!

Pentru că data alegerilor prezidenţiale se apropie, Autoritatea Electorală Permanentă anunţă intensificarea acţiunilor de îndrumare şi control la autorităţile publice locale. Astfel, se va asigura organizarea şi desfăşurarea corectă, în conformitate cu prevederile legale a alegerilor ce vor avea loc în data de 2 noiembrie.

alegeri

Autoritatea Electoralã Permanentã anunţã cã în perioada urmãtoare îşi va intensifica acţiunile de control şi îndrumare la autoritãţile publice locale, prin reprezentanţii sãi teritoriali (filiale şi birouri judeţene), în vederea unei cât mai bune organizãri a alegerilor prezidenţiale din data de 2 noiembrie 2014. 

În acest sens, acţiunile de control şi îndrumare vor viza corecta întocmire a listelor electorale de cãtre primari, precum şi efectuarea, de cãtre aceştia, a operaţiunilor necesare în Registrul Electoral.
Toate acţiunile de acest fel derulate pânã acum şi cele ce vor urma se circumscriu preocupãrii Autoritãţii Electorale Permanente de a acorda sprijin şi îndrumare autoritãţilor publice locale pentru îndeplinirea obligaţiilor prevãzute de legile electorale.

ALEGERI PARLAMENTARE - DAN VOICULESCU - BUCURESTI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share