Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit zilele trecute, cu membrii echipei tehnice care a efectuat verificarea stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice din județ, cu rol de apărare împotriva inundațiilor. Echipa de tehnicieni este formată din specialiști ai Administrației Naționale Apele Române și ai Administrațiilor Bazinale de Apă Mureș, Jiu și Crișuri.
La acțiunea de control, desfășurată pe parcursul a două zile, 8 și 9 noiembrie, au participat și reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai ISU Hunedoara.
În Bazinul Hidrografic Jiu aferent județului Hunedoara au fost verificate lucrări de apărare de pe raza orașelor Aninoasa și Uricani. Cea mai mare problemă de la barajul de la Valea de Pești este că acesta a secat, pe fondul secetei accentuate cu 21 metri, dar nu se pune problema de restricții, la apă.
Barajul va intra într-un amplu proces de reabilitare, deoarece se urmărește punerea în siguranță a barajului și amenajări complexe pe o lungime de 30 kilometri și se vor face o serie de reparații la partea electromecanică, reparații la conducte, curățirea conductelor de sub baraj, atât la golirea de fund cât și la casa vanelor, partea de membrană – se va pune o membrană din pvc, zona de drenaj și altele. De la baraj în jos, cale de 30 km, acolo unde s-a constatat că există puncte critice de inundații, iar asta am văzut cel mai bine la viitura istorică, vor trebui efectuate lucrări noi, și anume: ziduri de sprijin sau de consolidare. Acolo unde s-a depășit mult și s-au inundat anumite zone, este prevăzut a se face parapeți, pe o parte și de alta a Râului Jiu. Proiectul va fi finanțat prin POIM, un program pe fonduri externe ce finanțează lucrări la structura mare. Totodată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Administrația Națională „Apele Române” reactualizează hărțile de hazard și de risc care vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor. Acestea se realizează prin implementarea etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații, derulate în cadrul proiectului RO-FLOODS”, cu sprijinul World Bank Romania.

În cadrul celei de a 26-a Conferințe a Părților (COP26) la Convenția Națiunilor Unite care are loc în aceste zile la Glasgow, în Marea Britanie, a fost deschis un pavilion dedicat apei, prin colaborarea fără precedent dintre mai multe organizații, guverne și companii interesate de apă. În cadrul acestuia experții oferă consiliere de specialitate factorilor de decizie din domeniul climei. De asemenea, țările pot afla mai multe despre rolul pe care îl poate avea apa în soluționarea problemelor din actuala criză climatică.
Cmponenta schimbărilor climatice este inclusă atât în proiectele 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐌𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐚𝐥𝐞 𝐁𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐇𝐢𝐝𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐞 aflate în prezent în dezbatere publică (https://bit.ly/3pXTUUs) cât și în proiectele 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐌𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐚𝐥𝐞 𝐑𝐢𝐬𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐥𝐚 𝐈𝐧𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐢 (https://bit.ly/3BGi6Of) elaborate de către Apele Române și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în cadrul proiectului ROFLOODS cu sprijinul World Bank Romania.

Pentru rezolvarea acestei probleme, specialiștii prezintă o serie de măsuri: d𝑒 𝑎𝑡𝑒𝑛𝑢𝑎𝑟𝑒: continuarea investițiilor în modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, distribuție și epurare a apelor uzate urbane, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
d𝑒 𝑎𝑑𝑎𝑝𝑡𝑎𝑟𝑒: aplicarea de noi metode de folosire a terenurilor în zonele cu deficit de apă, reutilizarea apelor uzate epurate în agricultură și sectoarele industriale, limitarea consumului și a deteriorării apelor subterane, reactualizarea hărților de hazard și de risc prin armonizarea măsurilor structurale- construcții hidrotehnice și nonstructurale- verzi cu scopul creșterii gradului de siguranță a infrastructurii de apărarea împotriva inundațiilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan