Astăzi Târgoviștea a primit vizita unor importanți oameni de cultură ai României, în cadrul evenimentului „Constantin Brâncoveanu – 300”. De dimineașă a fost deschisă Sesiunea de Comunicări Științifice denumită „Vechi capitale ale Țării Românești între Orient și Occident”, unde oaspete de seamă a fost academicianul Răzvan Theodorescu. Acesta a vorbit despre Constantin Brâncoveanu ca model princiar, însă a și depănat amintiri despre tinerețea sa petrecută în parte la Târgoviște.
Alți oaspeți au fost dr. Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie Nicoale Iorga şi prof.univ.dr. Ioan Opriş, directorul Muzeului Naţional de Istorie al României.
În pauza dintre comunicările din plen, la Galeriile Stelea a fost dezvelită o placă aniversară ce simbolizează inaugurarea primului muzeu dâmbovițean acum 70 de ani. De asemenea, au fost ofeite diplome tuturor celor care au lucrat în slujba muzeului în tot acest timp.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei