Guvernul şi-a angajat răspunderea, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020.
„Obiectivul nostru a fost acela de a reuşi până la data de 31 decembrie să adoptăm proiectul de buget şi bugetul asigurărilor sociale de stat. (…) Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită – procedura angajării răspunderii Guvernului. E o procedură legiferată în Constituţie şi spre deosebire de OUG are aspecte care o fac mai democratică. Am surprins cu angajarea răspunderii. (…) Am aprobat foarte multe amendamente formulate de parlamentari. Dacă există formaţiuni care consideră că legea nu trebuie să intre în vigoare, au la dispoziţie instrumentul moţiunii de cenzură”, a declarat premierul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului, la şedinţa comună de angajare a răspunderii pe buget. El a spus că a ales această procedură pentru că altfel nu ar fi putut adopta bugetul până la sfârşitul anului.

Fostul premier Victor Ponta vine însă, cu acuzații grave. Acesta susține că bugetul pe anul 2020 este unul complet rupt de realitate.
„Bugetul făcut de Dăncilă anul trecut era fantasmagoric. Bugetul de acum e și mai fantasmagoric. (…)Bugetul de acum e un pic mai fantasmagoric decât cel făcut de Dăncilă. Nu știu de unde vor face încasările. Nici nu sunt taxe suplimentare, nici venituri suplimentare, nu cred că au găsit bani în cămară. Toată lumea, Banca Națională, toți spun că vom avea o creștere de maxim 3%, ei au 4,1%. Cred că e un semnal foarte rău că se taie bani de la educație și sănătate. Am fost premier și eu. Mereu întrebam câți bani sunt alocați. E un semnal rău că se taie. Se îngheață pensiile mici, iar cele mari cresc. Cred că e un lucru grav. Ar fi trebuit ca cele mici să crească și cele mari să fie impozitate. Avem o diferență de 146 de ori între pensiile mici și cele mari.(…) Înțeleg că cei de la PSD au decis să se sesizeze CCR. Vreau și eu să știu dacă mai dezbatem bugetul vreodată în Parlament în România. Sper ca la CCR să se decidă foarte clar ca bugetul să se dezbată în Parlament”, a spus Victor Ponta.

Este pentru prima dată, după 30 de ani de democrație, când bugetul țării nu s-a mai dezbătut în Parlament.
” Este o situație fără precedent. Pentru prima dată, am fost puși în fața faptului împlinit. Am vrut să venim cu amendamente la buget, mi-am dorit să ajut comunitățile, Valea Jiului, să obținem finanțările necesare marilor proiecte. Marile programe, dedicate UAT-urilor vor avea de suferit și este necesar ca acestea să beneficieze de resursele financiare, pentru ceea ce și-au propus în anul 2020. Rectificarea bugetară de săptămâna trecută i-a favorizat pe unii primari. Nu-mi doresc decât un echilibru, pentru realizarea marilor proiecte de investiții și creșterea graduală a calității serviciilor publice” a declarat și deputatul Pro România, Sorin Marica.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice