Calea Luminii la Târgoviște, o manifestare unică, inițiată acum 24 de ani de pictorul Mihai Șerbănescu, vă așteaptă și anul acesta, în Joia Mare, 13 aprilie, de la ora 18.00, în Piața Mihai Viteazul. Mii de oameni se vor aduna pe traseul, Piața Mihai Viteazul – zona Mitropoliei – Bulevardul Carol până la Gară, pentru a fi împreună și a celebra viața, cea de aici, dar și a celor care au trecut în lumină.
“Calea Luminii”, spectacolul acesta unic, a debutat ca o călăuza, mai ales că el are loc în săptămâna patimilor, în Joia Mare și luminează omul de la naștere și pâna la moarte” a spus Mihai Șerbanescu, inițiatorul proiectului.
Alături de artistul plastic sunt parteneri în organizarea evenimentului – Arhiepiscopia Târgoviștei, Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra.
”Sărbătorile pascale au o semnificație deosebită pentru toată lumea. Este un moment de reunire a familiei, de liniște și cred că e foarte important să fim cu toții sănătoși și înconjurați de cei dragi. Avem un eveniment unic în Târgoviște. Calea Luminii atrage de la un an la altul mai mulți oameni și este o sărbătoare a orașului și județului, participă mii de oameni. Este o atmosferă extraordinară cum rar o poți găsi la un alt eveniment, indiferent de natura acestuia. Maestrul Mihai Șerbănescu este inițiatorul acestui eveniment și noi îl sprijinim în fiecare an. Contribuția noastră este una modestă raportat la idee și la impactul pe care îl are acest eveniment, dar mă bucur că suntem și noi parte la o sărbătoare a comunității”, a precizat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, în cadrul unui interviu la un post tv local.
Acest eveniment unic se desfășoara pe muzica regretatului interpret Lorin Stănescu, iar piesa “Nu-I lumina nicairi”, în Joia Mare, se aude continuu, de la debutul procesiunii pâna la miezul nopții.

Calea Luminii la Târgoviște 2018, imagini din Arhiva Oficial Media:
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026