Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a celebrat ziua de 1 iunie alături de copiii din cadrul unui centru social din Târgoviște. Așa cum ne-a obișnuit, domnia sa rămâne un suflet sensibil la nevoile celor din jur, în special ale persoanelor vulnerabile, copiii și bătrânii. Dincolo de rațiuni politice, un reprezentant al poporului este necesar să aibă calități umane. Fără acestea, implicarea în viața socială și politică, nu vor avea niciodată rezultate.
„Zâmbetele copiilor ne-au făcut ziua mai frumoasă tuturor!
Ieri, împreună cu OFSD Târgoviște, am încercat și, cred eu, am reușit să înveselim ziua celor care beneficiază de serviciile Complexului de Servicii Sociale ”Casa Soarelui” din Târgoviște.
Am cunoscut copii minunați, cu reale înclinații spre matematică, sport și muzică, iar micile atenții oferite le-au înseninat ziua tuturor.
De asemenea, țin să îi felicit pe oamenii care se ocupă de administrarea Complexului de Servicii Sociale ”Casa Soarelui”, dar să-i și mulțumesc directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Ionela Sandu, pentru munca depusă”, a scris Carmen Holban, deputat PSD, pe pagina de facebook.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului