Carmen Holban, deputat de Dâmbovița, se află deja la al doilea mandat de parlamentar, face parte din Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților și este vicepreședinte al Comisieii Egalității de Șanse. A avut mai multe luări de cuvânt, interpelări, declarații politice, precum și două propuneri legislative.

Sub deviza ”Alături de oameni” Carmen Holban este implicată activ în cel mai sensibil proces al vieții cotidiene, un segment social prioritar, cel al sănătății. Deputatul social-democrat a amendat adesea derapajele administrației liberale, a propus soluții pentru decidenții din sănătate și a sprijinit personal cu donații, instituții și secții medicale.
Sunt trei măsuri necesare pe care trebuie să le ia ministrul sănătății
”Avem un nou ministru la Sănătate, Ioana Mihăilă, care promite că va lua măsuri în contextul pandemiei. În opinia noastră, măsurile necesare acum sunt:
• Testare extinsă și anchete epidemiologice pe bune pentru oprirea răspândirii virusului COVID-19;
• Facilitarea accesului la vaccin prin înființarea de micro-centre de vaccinare în toate localitățile, implicarea activă a celor peste 11 mii de medici de familie pentru dublarea capacității de vaccinare;
• Finanțarea urgentă cu suma de minimum 1 miliard lei a cheltuielilor pentru secțiile ATI de unde s-au tăiat masiv bani și pentru achiziția urgentă de medicamente pentru spitalele care nu mai au cu ce să trateze pacienții.”
Deputat Carmen Holban – Biroul parlamentar:
- Cabinet oraș Răcari
- Adresa: Oraş Răcari, strada Ana Ipătescu, bl. C, Parter ( sediul PSD Răcari )
- Program audiențe : în fiecare zi de joi, între orele 16:00 – 19:00
- Contact consilier parlamentar: Florea Ștefan Alexandru : 0766531856
- Cabinet Municipiul Târgovişte
- Adresa: Mun. Târgovişte, Bulevardul Libertății, Bl. C4, Parter ( sediul PSD Dâmbovița )
- Program audiențe : în fiecare zi de vineri începând cu ora 11:00
- Contact consilier parlamentar : Niculescu Ionel – 0747011868
- Carmen Holban: Ministrul Oros este o calamitate pentru agricultură. Îi solicităm DEMISIA!
Deputat PSD, Carmen Holban – mesaj de Ziua Poliției Române
Deputat Carmen Holban, vizită de lucru în centrul social CASA ADRA
Deputat Carmen Holban: Este necesară o reformă din temelii a sectorului forestier
Deputat Carmen Holban: Industria HORECA, în faliment din cauza politicilor de dreapta din ultimul an
Deputat Carmen Holban: ”Premierul Cîțu reacționează taliban și îi face teroriști pe cei care își pun întrebări”
Deputat Carmen Holban: Viitorul unei națiuni sunt copiii!
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului