Constantin Paraschiv, preşedintele Federatia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), a declarat pentru Economica.net că Federaţia se află în negocieri pentru contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Deoarece sindicatele se aşteaptă ca în curând modelul Raiffeisen Bank, bancă fără casierii, să fie urmat şi de BCR şi BRD, cerinţele bancherilor către patronate iau în calcul şi acest fapt.
„Ne aşteptăm să urmeze restructurări în rândul băncilor. Părerea noastră este că programul de desfiinţare de agenţii bancare şi sistemul de digitalizare accelerată va continua. Mă aştept ca modelul implementat de Raiffeisen Bank care a desfiinţat casieriile din sucursalele băncii să fie urmat şi de alte bănci. Raiffeisen Bank a fost un model şi cred că, în curând, vor renunţa la casierii şi BCR şi BRD. De aceea, trebuie să găsim soluţii de protecţie pentru angajaţii băncilor.”, a declarat Constantin Paraschiv.
Cum zilele trecute au început deja negocierile dintre sindicate şi patronate pentru stabilirea unor noi condiţii ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, Constantin Paraschiv ne spune că principalele modificări se leagă de nivelul salariului minim în bănci, de numărul salariilor compensatorii în caz de restructurare a reţelei băncii şi includerea condiţiilor de desfăşurare a telemuncii în cadrul contractului colectiv demuncă.
Astfel, principala solicitare a sindicatelor se leagă de majorarea salariului minim la nivel de ramură de la 2.500 de lei brut la 3.500 de lei brut. Totodată, se solicită majorarea numărului de salarii compensatorii care se acordă în caz de restructurări ale băncii de la patru salarii cât este în prezent la minimum opt salarii.
O altă problemă importantă este includerea condiţiilor de efectuare a telemuncii în contractul colectiv de muncă. Patronatele recunosc că este necesară o anumită reglementare a condiţiilor în care se poate efectua munca de acasă, dar şi-ar dori ca aceste reglementări să fie incluse într-un acord şi nu în cadrul prevederilor contractului de muncă.
Reglementările legate de telemuncă se referă la limitarea orelor în care angajatul poate fi solicitat să desfăşoare activităţile sale specifice la opt ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, în ce condiţii li se poate solicita să efectueze muncă suplimentară, precum şi faptul că munca în afara orelor de program, chiar dacă vorbim de telemuncă, trebuie remunerată suplimentar, ca în cazul orelor suplimentare de la birou sau invers, recuperările trebuie stabilite şi ele concret.
Alte cerinţe vizează ca, pe lângă salariu și celelalte drepturi salariale, angajații să beneficieze de plata cheltuielilor cu utilitățile (electricitate, gaze, internet etc), în valoare de cel puţin 200 de lei pe lună, precum și cheltuielile legate de curierat. De asemenea, ser doreşte ca pe lângă celelalte drepturi salariale și de plată a cheltuielilor cu utilitățile, angajaţii care folosesc echipamente proprii de lucru să beneficieze de un venit suplimentar pentru acoperirea gradului de uzură a acestora, venit care care se va negocia cu angajatorul.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului