Ieri la sediul Cercului Militar din Targoviste s-au reunit pentru a celebra Ziua eroilor, Consiliul director al Asociatiei judetene Cultul eroilor, organizator al evenimentului, alaturi de reprezentantul Arhiepiscopiei Targoviste, prefectul judetului Dambovita, Ioan Marinescu, comandanti de unitati militare ai Garnizoanei Targoviste, directorul editurii Bibliotheca, profesorul Mihai Stan, inspectorul scolar general adjunct, Ovidiu Basceanu, generali ai Armatei romane, cadre militare in rezerva si in retragere.
In deschidere, fiecare invitat a rostit cateva cuvinte despre semnificatia acestei zile si despre influenta majora pe care a avut-o sacrificiul eroilor cazuti la datorie pentru a-si apara patria.
”Astazi celebram Ziua eroilor, a celor care ne-au dat posibilitatea ca prin jertja lor sa traim un prezent pur si demn. Sunt emotionat sa fiu aici si datoria bunicului meu care a fost cercetas de razboi si veteran. Pentru a-i cinsti jertfa si memoria imi doresc sa contribui la urmatorul numar al revistei Eroica. Nu poti sa n-ai emotii in fata unor oameni care au cladit o Romanie si care ne-au asigurat existenta nationala.”(Ioan Marinescu, prefectul judetului Dambovita)
Acesta a fost completat de inspectorul scolar general adjunct, Ovidiu Basceanu, profesor de istorie care a mentionat ca in prezent patriotismul este dat uitarii si este de o importanta majora ca generatia tanara sa-si cunoasca istoria si sa ofere respectul cuvenit celor care s-au jertfit pentru libertatea din prezent.
GALERIE FOTO-ZIUA EROILOR- DEFILARE SI DEPUNEREA DE COROANE
A devenit o traditie ca de fiecare data cu prilejul Zilei eroilor sa cinstim memoria acestora pe care ar trebui sa o pastram vie. Dragostea pentru istorie ar trebui sa fie o trasatura nationala. Insa in ultimele doua decenii sentimentul patriotic a cazut pe nedrept in desuetudine din cauza unor false manifestari de patriotism. Cultivarea sentimentului de patriotism catre copii se face inca de la invatamantul prescolar si mergand pana la studiile universitare. Un popor care nu si cunoaste istoria este condamnat la pieire.(Ovidiu Basceanu)
Ultimul cuvant in deschiderea evenimentului a apartinut, Colonelului inginer, Antonie Nicolae.
„Suntem datori sa cinstim cu evlavie memoria eroilor care s-au jertfit pe campul de lupta. Sarbatoarea Zilei eroilor in Targoviste are o alta semnificatie pentru ca Targovistea este sanctuarul eroilor cazuti de vitejie. In Targoviste, in Dambovita a existat legendraul Regiment III linie care s-a acoperit d florie in razboiul de Independenta al Romaniei si in triunghiul de foc, Marasti- Marasesti- Oituz. Tot astazi ii cinstim si eroii din Regimetul II din al doilea razboi mondial, care au luptat pentru mentinerea unitatii nationale, precum si pe eroii revolutiei din 1989, dar si cei cazuti pe campuri de lupta straine.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice