Chindia Târgovişte a ieşit victorioasă din duelul cu Metalul Reşiţa, de pe stadionul „Eugen Popescu”, contând pentru etapa a 27-a a Ligii a 2-a de fotbal.

Chindia Târgovişte, echipa antrenată de Nicu Croitoru a câştigat lejer, cu 4-0. Primele momente ofensive ale partidei le-au aparţinut oaspeţilor. Dina (min. 8 şi 10) a încercat să-l învingă pe Meilă în două rânduri, însă de fiecare dată mingea s-a scurs pe lângă poartă. Liviu Mihai (min. 25) trimite apoi peste poartă din 20 metri, iar după zece minute Crinel Stoica (min. 35) reuşeşte să o ducă pe Chindia în avantaj, cu un şut din colţul careului mic, mingea strecurându-se printre picioarele lui Ignat.
S-a dezlănţuit după pauză
Echipa antrenată de Nicu Croitoru s-au dezlănţuit în repriza a doua. După ocazia lui Pencea din minutul 64 (şut bun pe spaţiul porţii de la 16 metri respins de Ignat), Honciu îl pune în dificultate pe Ignat în minutul 71 (şut la rădăcinea barei din lovitură liberă de la 20 metri reţinut de Ignat). Căpitanul a dublat avantajul trei minute mai târziu pe pasa lui Cherchez. Aflaţi pe val, târgoviştenii au mai înscris de două ori până la finalul jocului. Honciu a dus scorul la 3-0 în minutul 80, cu un un şut peste portar de la marginea careului mic, reuşind „dubla”, iar Neguţ a stabilit scorul final în minitul 84, învingându-l pe Vlad Ignat din poziţie de unu la unu. Victoria cu Metalul Reşiţa a dus-o pe Chindia pe locul 5 în clasamentul Ligii a 2-a, la trei puncte de podium.
Chindia Târgovişte: Meilă – Martac, C. Dinu, Ispas (‘72 Vătavu), Dumitraşcu – Pătru (‘58 Pencea), Honciu, L. Mihai, Stoica (‘68 Nisipeanu) – Cherchez, Neguţ. Antrenor: Nicu Croitoru.
Metalul Reşiţa: Vl. Ignat – Dănănae, C-tin. Dima, Cr. Munteanu, Val. Lupu – Oct. Vasile (’55 R. Petre), Borţoneanu, Al. Radu (‘66 Dan), Alin Pătraşcu – Buduroi, M. Dina. Antrenor: Mihai Stoica.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent