Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița:
„Am convocat, în această seară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița și am adus la cunoștința membrilor acestuia problemele cauzate, în zona de nord a județului, de râul Ialomița și de ploile abundente din noaptea trecută.
De asemenea, în videoconferința avută tot în această seară cu premierul Florin Cîțu, s-au solicitat Guvernului sumele necesare refacerii tuturor obiectivelor afectate.
Vezi imagini din zona montana (Cheile Tătarului):
Sunt 5 puncte de interes județean și local care au fost afectate de aluviuni și de creșteri ale debitelor râului Ialomița.
De departe, cel mai mult a avut de suferit DJ714, zona Cheile Tătarului: au fost avariate grav drumul și două poduri pe o porțiune de 200 de metri.
În această situație, am cerut membrilor Comitetului să se aprobe montarea de indicatoare care să atenționeze turiștii că sectorul de drum al DJ714 care ocolește Lacul Bolboci pe partea stângă a sensului de urcare către platoul montan este închis.
Accesul în zona Peștera-Padina este asigurat, în continuare, pe ruta de pe partea dreaptă a Lacului Bolboci.
Tot pe DJ714, în zona Campingului Zănoaga, aluviunile și materialul lemnos adus de ape au colmatat o porțiune de drum, au blocat una din căile de acces în camping și au avariat un pod. Turiștii aflați în momentul de față în camping sunt în siguranță și au dorit să-și continue vacanța.
Au mai fost afectate un drum forestier și podul peste râul Ialomița către Cabana Horoabele. Și Peștera Ialomiței a avut de suferit din cauza precipitațiilor. Obiectivul turistic este închis, urmând ca zilele acestea să-și redeschidă porțile.
Pe lângă montarea indicatoarelor de avertizare de închidere a tronsonului DJ714, la solicitarea mea, au mai fost aprobate lucrări de degajare a drumului, intervenții ale SC LDP care să asigure accesul în Campingul Zănoaga în cele mai bune condiții și refacerea podului către Cabana Horoabelor.
Nu în ultimul rând, mâine dimineață, urmează să am discuții cu proiectanții pentru a reface cât mai repede drumurile din munte, dar și cu aparatul tehnic din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru consolidarea zidurilor de sprijin și a DJ714, acolo unde Consiliul Județean poate interveni.„
Comunicat de presă
Citește și:
Corneliu Ștefan, CJD: Ultimele informații din zona montană. Cum se va face accesul către platoul Padina
Festivalul Peștera – Padina se va susține în perioada 23-25 iulie 2021
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului