În data de 12 aprilie 2023, inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Generală Coordonare Control Vamal – Serviciul Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat o amplă intervenție operativă în complexul comercial „Dragonul Roșu” din Bucureşti.
Astfel, inspectorii vamali au identificat și reținut aproximativ 2.700 articole vestimentare și peste 2.100 parfumuri, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru diverse mărci de lux. Toate bunurile, cu o valoare totală de aproximativ 1.100.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

“Autoritatea Vamală Română are o gamă foarte largă de responsabilități în materie de supraveghere și control a mărfurilor importate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene. Pe lângă colectarea de taxe vamale, TVA și accize, după caz, pentru mărfurile importate, autoritatea vamală verifică, de asemenea, mărfurile respective în multe scopuri de natură nefiscală, astfel încât să ne asigurăm că îndeplinesc cerințele UE privind, printre altele, conformitatea produselor, standardele și normele alimentare, de sănătate și de mediu.”, a declarat Bogdan-Lari Mihei, președintele Autorității Vamale Române.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului