Chiar dacă programul obișnuit de grădiniță s-a încheiat în luna iunie, în perioada 14-22 iulie 2014, la Grădinița cu Program Normal Cândești-Vale, structură a Eco-Școlii Gimnaziale ,,Matei Gr. Vladeanu ,, doamnele educatoare Andrei Ramona ( educatoare la grupa mică ) și Sanda Emanuela (educatoare la grupa mare ) au pregătit pentru preșcolari o serie de activități distractive de învățare, în cadrul proiectului ,, Curcubeul schimbării “ având ca temă pentru luna iulie – Grădinița de vară.
Programul zilnic s-a desfășurat între orele 8.30-12.00 și a inclus activitati educative și recreative, jocuri în aer liber, concursuri precum și un curs de dans oferit prin parteneriat de către doamna coregraf Robos Georgeta de la Școala de dans “Dancenter” Târgoviște. Doamnele educatoare iși propun ca începând din toamnă, să ofere copiilor un opțional de dansuri de societate .
Prin joc, cei mici și-au exersat cunoștintele și abilitățile în activitati precum pictură, experimente, jocuri matematice sau punerea în scenă a poveștilor îndragite. Aceste activități au avut ca scop și adaptarea la gradiniță a preșcolarilor care urmează să frecventeze gradinița din toamnă.
Copiii care au participat la aceste activități au fost foarte bucuroși și încantați de activitățile propuse iar parinții frumos impresionați de activitatea celor două doamne educatoare. Ambientul gradinitiei Cândești-Vale este unul de poveste, atractiv și potrivit pentru aceste activități.
Conducerea scolii, prin director Constantinescu Irina, a sustinut activitatea ,,Gradinița de vara’’și le felicită pe doamnele educatoare pentru activitatea susținută.
Totodată, multumește parintilor pentru că au încredere în școala cândeșteană, transmite copiilor vacanță placută și mesajul ,,toți copiii cândeșteni sunt asteptați cu drag la grădiniță și la școală în toamna 2014 !
ULTIMELE STIRI
VALEA JIULUI VA AVEA O NOUĂ STRATEGIE DE DEZVOLTARE ȘI UN NOU STATUT
Din septembrie încep lucrările la modernizarea drumului spre Parâng
Paroșeni, prima centrală a CE Hunedoara conformă legislației europene de mediu