
Grațierea se întoarce cu secvențele aceluiași film prost. La o luna și câteva zile Șerban Nicolae îi ia locul lui Florin Iordache și depune amendamente la legea grațierii.
Unul dintre acestea prevede că se graţiază infracţiunile de corupţie, inclusiv luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, abuz in serviciu şi conflictul de interese, potrivit unui document citat de HotNews.ro. Liderul PSD, Liviu Dragnea, ar beneficia şi el de clemenţa lui Şerban Nicolae.
Întrebat care este raţiunea pentru care a depus aceste amendamente, Şerban Nicolae a răspuns: „Raţiunea o vom discuta în comisie. Nu am de ce să fau explicaţii celor de la PNL, PCR sau alte partide“. Mâine, în Comisia Juridică a Senatului, se vor dezbate amendamentele propuse de senatorul PSD. De asemenea, acesta a precizat că nu are nevoie de acordul partidului pentru a-şi spune punctele de vedere. „Din punctul meu de vedere e stupid să invocăm girul partidului pentru amendamente care vor fi supuse dezbaterii“, a precizat Şerban Nicolae.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar scăpa de executarea pedepsei în cel de-al doilea dosar. Liderul PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual, ambele infracţiuni pentru care se aplică graţierea propusă de Şerban Nicolae. Deci chiar dacă ar fi condamnat, Dragnea n-ar ajunge după gratii. Din proiectul lui Şerban Nicolae rezultă că nu vor fi exceptate de la graţiere – deci vor fi graţiate – toate pedepsele prevăzute de legea 78/2000 de combatere a corupţiei, principalul instrument legislativ cu care operează DNA.
Citeste mai mult: adev.ro/omedzb
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice