Consiliul Județean Dâmbovița dă startul sărbătorilor de iarnă la Târgoviște, astfel că, mâine de la ora 17.00, se vor aprinde luminițele de sărbători din Curtea Domnească și se deschide patinoarul, manifestări reunite sub numele „Crăciun la Turn”.
Anunțul a fost făcut de președintele Corneliu Ștefan, cu precizarea că mâine seară, tot la Curtea Domnească, se va desfășura și un concert dedicat Zilei Naționale a României.
”Pentru prima dată în județul Dâmbovița, sărbătorile de iarnă vor fi celebrate în incinta Curții Domnești.
Pe scena din 𝑪𝒖𝒓𝒕𝒆𝒂 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆ vor urca 𝐓𝐫𝐮𝐩𝐚 𝐃𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐭𝐨, 𝐙𝐀𝐕𝐄𝐑𝐀 𝐁𝐚𝐧𝐝 𝐬̦𝐢 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐢&𝐓𝐚𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐞𝐚𝐧𝐭𝐞. Pe parcusul întregii luni, în 𝑪𝒖𝒓𝒕𝒆𝒂 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆ se vor afla un patinoar, căsuțe cu cele mai bune dulciuri și cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun, ciocolată, ceaiuri și alte băuturi calde. De asemenea, 𝑪𝒖𝒓𝒕𝒆𝒂 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆ va fi luminată de mii de luminițe, iar colindătorii din întreg județul îi vor încânta pe toți cei care vor petrece „𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧”! Vă așteptăm să sărbătorim împreună!”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune