Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cristian Stan: Le promit târgoviștenilor că nu-i voi dezamăgi!

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a mulțumit din nou tuturor celor care l-au votat pe 27 septembrie, având în prezent cel mai mare scor la funcția de primar, obținut de PSD Dâmbovița în municipiul Târgoviște până la această dată. Cristian Stan a mai spus că victoria de acum este rezultatul proiectelor puse în aplicare pentru Târgoviște, și este convins că procentul de 65% înseamnă așteptări și mai mari din partea oamenilor, pe care, spune edilul, nu îi va dezamăgi.

”PSD la nivelul municipiului Târgoviște a obținut la aceste alegeri cel mai bun scor de până acum la funcția de primar, fiind un procent de peste 65%, în timp ce candidatul de la PNL a luat un scor de 17,7%, o diferență de aproape 50% între locul I și II.

Astfel, la votul pe primar, municipiul Târgoviște este situat pe locul II în ierarhia organizațiilor PSD și pe un loc IV la nivel național ca și procent pentru votul dat unei primării reședință de județ.

Rezultate alegeri locale PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, noul președinte al Consiliului Județean

Mulțumesc din nou târgoviștenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, am obținut de asemenea pe vot politic și majoritatea în Consiliul Local Municipal Târgoviște cu un consilier mai mult în comparație cu ceea ce s-a obținut în 2016, asta înseamnă că în structura CLM Târgoviște, PSD are 12 membri, iar PNL intră cu 5 consilieri locali. Mai sunt 2 consilieri de la alianța USR PLUS, un consilier PMP și un consilier PRO România.

Programul administrativ pe care l-am pus în practică în ultimii 4 ani a reprezentat o garanție suficientă pentru ca târgoviștenii să ne acorde în continuare credit pentru a continua dezvoltarea municipiului Târgoviște.

Acest rezultat este perceput și ca o responsabilizare extraordinară pentru ceea ce va urma și le promit târgoviștenilor că nu-i voi dezamăgi și că voi face tot ceea ce depinde de mine, cu bună credință, pentru ca municipiul Târgoviște să se dezvolte. Îl felicit pe Corneliu Ștefan pentru un rezultat absolut extraordinar.” a spus Daniel Cristian Stan în cadrul conferinței de presă de la sediul PSD Dâmbovița.

Citește și:

Cristian Stan (65,62%) și-a spulberat adversarii la Târgoviște. Doar 17,78% a obținut principalul contracandidat

Municipiul Târgoviște este câștigat detașat de Daniel Cristian Stan -PSD

Daniel Cristian Stan – “Întreg centrul municipiului Târgovişte se schimbă de la o zi la alta”

Daniel Cristian Stan: Școala Gimnazială Mihai Viteazul își va relua cursurile din toamnă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share