Consiliul Județean Hunedoara organizează în ziua de 15 aprilie 2022, ora 17.00, la Sala Reduta a Teatrului de Artă din Deva, o conferință cu tema „Terapii conversaționale”, susținută de cunoscutul medic Cristian RĂCHITAN, considerat unul dintre cei mai buni diagnosticieni ai lumii.
Originar din mica localitate Gura Văii, de pe malul Dunării, aproape de Turnu Severin, doctorul Cristian Răchitan trăiește de peste trei decenii în S.U.A, la New York, unde are un cabinet al cărui prag îl trec mari personalități ale lumii.
Pe lângă medicină, a fost și este preocupat de mersul lumii, de sensurile vieții, toate cunoștințele punându-le cu generozitate în folosul pacienților săi. Este medic naturopat, aplică o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor. A călătorit prin lume și, mai ales în Asia, a studiat diferitele modalități de descifrare a tainelor corpului omenesc, de aflare a cauzei bolilor, a stresului, a legăturii dintre corp și spirit.
Așa cum singur spune, Cristian Răchitan este „un om de știință care și-a propus ca în viața asta să-i învețe pe oameni, să înțeleagă că viața li s-a dat într-un scop anume. Și trebuie trăită pentru acest scop.”
În conferința de la Deva, dr. Cristian Răchitan se va axa pe abordarea și dezvoltarea unor subiecte de foarte mare interes pentru fiecare dintre noi: Ce este viața, de ce venim aici și unde plecăm; Care este beneficiul iertării și de ce trebuie să iertăm; Cum să ne trăim viața pentru a ne împlini menirea; Cum să ne bucurăm de o bună sănătate a minții și a trupului și, în sfârșit, Soluții naturopate pentru recuperarea post Covid-19.
Sunt subiecte de maxim interes, cu atât mai mult cu cât noi toți am traversat și continuăm să trecem prin perioade extrem de dificile, de mari încercări trupești și sufletești, prin situații care ne-au pus la foarte mare încercare. De aceea, opinia și sfaturile unei personalități de anvergura doctorului Cristian Răchitan sunt mai mult decât binevenite. De altfel, cunoscutul medic consideră că aceste întâlniri cu compatrioții sunt o datorie de suflet pe care o are față de țara al cărei fiu este și pe care nu a scos-o niciodată din suflet.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune