Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cum va fi VREMEA în weekend

harta-romanieiSâmbătă, vremea va fi predominant închisă. În jumătatea sudică a ţării şi local în rest vor fi ploi şi burniţe, exceptând zona montană, iar noaptea şi nordul Moldovei, unde se vor semnala lapoviţe şi ninsori. Pe arii restrânse, în special în sudul Moldovei şi în Bărăgan se menţin condiţiile pentru producerea poleiului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp în sudul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi pe crestele montane.

Regimul termic se va menţine sub mediile multianuale specifice acestei perioade în Moldova, Muntenia şi Oltenia, în timp ce în restul teritoriului, va fi mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI

Vremea va fi închisă, iar regimul termic se va menţine sub cel normal pentru această dată. Temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

VREMEA LA MUNTE

Vremea va fi în general închisă, iar aria precipitaţiilor se va extinde treptat începând dinspre masivele sudice. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar pe creste lapoviţă şi ninsoare şi se vor semnala pe arii extinse în Carpaţii Meridionali şi local în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

 DUMINICĂ

Vremea va fi închisă, cu precipitaţii pe arii extinse în toate regiunile. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane vor predomina lapoviţa şi ninsoarea. Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 5 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

VREMEA LA MUNTE

Vremea se va menţine închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în zonele mai înalte şi în Carpaţii Orientali mixte, cu tendinţa de transformare în ninsoare. Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share