Daniel Cristian Stan: Sistemul inteligent de trafic din Târgoviște va deveni funcțional în luna viitoare

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că proiectul privind sistemul inteligent de management al traficului se apropie de etapa finală, urmând ca acesta să devină operațional luna viitoare.

Edilul a precizat că una dintre cele mai frecvente întrebări primite în ultima perioadă a vizat rolul camerelor instalate în oraș, motiv pentru care a oferit mai multe explicații.

Camerele montate NU vizează nici rovinieta, nici nu au proprietăți de radar, vizând exclusiv monitorizarea traficului și, la nevoie, recunoscând numerele de înmatriculare. Singura notificare activă este cea care vizează nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului”, a transmis Daniel Cristian Stan.

Investiția este realizată în cadrul componentei „Smart City” și cuprinde semafoare inteligente interconectate, sisteme de avertizare pentru șoferii care depășesc viteza legală, soluții pentru prevenirea coliziunilor, panouri electronice cu informații pentru participanții la trafic și alte echipamente moderne.

De asemenea, funcționarea sistemului va fi coordonată prin intermediul unui dispecerat dedicat, care va urmări în permanență circulația din municipiu și va facilita intervențiile rapide atunci când apar incidente.

Potrivit primarului, obiectivul principal al investiției este reducerea numărului de accidente și îmbunătățirea condițiilor de trafic din municipiu.

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *