Psiholog: Relația dintre părinte și copil începe înainte de naștere. „Putem învăța pe cineva doar ce suntem, nu ce știm”

Psiholog: Relația dintre părinte și copil începe înainte de naștere. „Putem învăța pe cineva doar ce suntem, nu ce știm”. Tot mai mulți părinți caută răspunsuri atunci când observă schimbări în comportamentul copiilor lor: anxietate, agresivitate, lipsa motivației sau dificultăți de comunicare. Psihologul și psihoterapeutul Maria Verdi atrage atenția că multe dintre aceste probleme își au rădăcinile în primii ani de viață, iar relația dintre părinte și copil începe chiar din perioada sarcinii.

Într-un interviu acordat revistei Marea Dragoste, specialistul vorbește despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții și despre modul în care acestea pot influența dezvoltarea emoțională a copilului.

„Uităm să fim prezenți în viața copilului”

Potrivit Mariei Verdi, una dintre cele mai mari greșeli ale părinților este aceea că, prin ritmul alert al vieții, uită ce are nevoie cu adevărat copilul.

”Facem greşeli care poartă numele „Uitare”. Funcţionăm pe pilot automat şi uităm că ne-am dorit să fim părinţi, uităm că suntem adulţi şi că pentru copil trebuie să reprezentăm siguranţă, protecţie, afecţiune. Uităm să petrecem timp de calitate cu el. Uităm că în realitatea lui nu banul contează, nu cât de faimoşi suntem. Uităm că suntem oameni şi nu roboţi. Fizic, suntem puţin prezenţi în viaţa copilului, psihic, mental, suntem oriunde, dar nu acasă. Muncim zi şi noapte, uitând că al nostru copil se simte respins, abandonat. Uităm să lăsăm grijile şi stresul departe de copilul nostru. Le aducem acasă cu noi, mai mult, ne expunem copilul la toate frământările noastre. Devenim obosiţi, nerăbdători, agresivi cu copilul nostru. Uităm şi facem aceste greşeli care costă sănătatea psihică şi fizică a copilului, dar şi a noastră. Şi aceste uitări-greşeli sunt făcute permanent. Conştient sau inconştient. Avem momente de trezire la realitate când copilul nu este bine, apoi, reintrăm pe pilot automat. Şi uităm să fim părinți hrănitori.”

Psihologul spune că stresul, oboseala și grijile aduse din exterior afectează întreaga atmosferă din familie, iar copilul resimte aceste tensiuni chiar dacă nu le poate explica.

Legătura părinte-copil începe înainte de naștere

Maria Verdi subliniază că dezvoltarea emoțională a copilului începe încă din viața intrauterină, când stările mamei sunt percepute de făt.

”Relaţia părinte copil începe din perioada intrauterină. Toate stările mamei sunt preluate de către făt. O mamă echilibrată, conştientă şi responsabilă este foarte atentă la tot ceea ce simte, gândeşte şi acţionează. Poartă în pântece viitorul copil şi trebuie să fie atentă permanent. Dacă în timpul sarcinii femeia a fost expusă la şocuri emoţionale, după naştere, copilul manifestă agitaţie, plâns, boli premature. Bebeluşul somatizează tot ceea ce se manifestă în cuplu, în familie. Până la vârsta de trei ani, creierul copilului înregistrează tot, chiar dacă nu procesează. Sinapsele pe relaţia cu mama, cu tata, sinapsa aferentă familiei, cuplului se formează de la început şi astfel ne programăm copilul pentru viaţa ce va urma încă de când este mic. Pentru succes sau pentru eşec. Copilul învaţă de mic, prin imitare şi observare de la primele modele-părinţii. La fiecare etapă mai adăugăm câte ceva în dezvoltarea lui. Dar scenariul de viaţă este trasat încă de la primii ani de viaţă.”

După naștere, în primii ani de viață, copilul înregistrează tot ceea ce vede și trăiește în familie, chiar dacă nu poate înțelege pe deplin ceea ce se întâmplă în jurul său.

Comparația, una dintre cele mai mari greșeli

Mulți părinți își motivează copiii comparându-i cu frații sau colegii de clasă. În opinia psihologului, această strategie produce exact efectul opus.

”Nimic nu distruge mai mult un copil decât comparaţia. Fiecare copil este unic şi, comparându-l, îl facem să se simtă necorespunzător. Să se simtă fără valoare. Toată viaţa. Astfel generăm competiţia. Va alerga prin viaţă pentru a-l depăşi pe cel bun sau frumos, dar mereu va întâlni alţi buni sau frumoşi. Va fi mereu în alertă şi nemulţumit. Există şi varianta în care rămâne blocat într-un trecut pe care nu îl va putea depăşi şi va ajunge un ratat. Nu există beneficiu cu adevărat, doar eşec. La introiectul ”trebuie să fii cel mai bun” copilul comparat învaţă şi munceşte să ajungă cineva pentru a-şi mulţumi părinţii. Poate atinge succesul profesional asociat cu marele gol sufletesc. Şi cu relaţii eşuate.”

Maria Verdi consideră că astfel se creează o competiție permanentă, iar copilul ajunge să-și condiționeze valoarea personală de performanțele celorlalți.

Agresivitatea se învață

În ceea ce privește comportamentele agresive, specialistul respinge ideea că un copil se naște violent.

 ”Niciun copil nu se naşte agresiv. Copiii, până la vârsta de 12 ani, manifestă problemele cuplului, familiei. Există agresivitatea activă sau pasivă. Este suficient să audă vorbindu-se tare, cu ton ridicat, iar el simte nesiguranţa. Nu pricepe despre ce este vorba, dar simte pericol. Când este mic, se agită, plânge la zgomote puternice. Lipsa totală de reguli sau, din contră, strictețea, perfecționismul părinților dezvoltă agresivitate la copil. Agresivitatea se învaţă și din jocurile gen ninja, săbii-război, joaca de-a lupta… Tot ce presupune luptă generează violenţă. În momentul în care este certat, bătut, copilul nu înţelege această manifestare a părintelui. Dacă nu va primi atenţia de care are nevoie, va deveni apoi agresiv tocmai pentru a fi văzut, luat în calcul. Agresivitatea este preluată şi de la jocurile din telefon, tabletă, cu care, din păcate, cei mici cresc din primele luni. Şi care ţin loc de părinţi de cele mai multe ori.”

Vindecarea începe cu părinții

Maria Verdi spune că schimbarea copilului nu este posibilă fără schimbarea adulților din jurul lui.

”Toate greşelile parentale au devenit sinapse în creierul copilului nostru. Sunt introiecte care le formează scenariul vieţii. Nu putem schimba nimic dacă nu vindecăm comportamentele noastre. Dacă noi nu ne vindecăm, nu reparăm nimic. Nici relaţia, nici copilul nu se va schimba. Copilul are nevoie de dezvoltare personală pentru a învăţa echilibrul emoţional. Acest lucru presupune a o lua de la capăt, a implementa la nivel de câmp inconştient toate aspectele, atitudinile, comportamentele benefice şi durează o vreme, timp în care, noi părinţii, ne schimbăm toate comportamenele care au dăunat copiilor noștri.”

Copiii învață din ceea ce văd, nu din ceea ce aud

Unul dintre cele mai importante mesaje transmise de psiholog este că exemplul personal valorează mai mult decât orice sfat.

”Putem învăţa pe cineva doar ce suntem, nu ce ştim. Dacă un părinte este trist, preocupat, agitat şi vorbeşte copilului de fericire este ca atunci când un obez dă lecţii de slăbire. Copiii învaţă prin imitare şi observare. Preiau totul din mediul în care cresc şi se dezvoltă. Pentru a fi fericit ai nevoie să fii, să trăieşti. Fericirea este o stare. Ştiinţa şi toate învăţăturile nu pot preda fericirea. Părintele calm, echilibrat, optimist cu adevărat , transmite prin empatie copilului starea de bine. Dacă tot ce spunem verbal este şi ce gândim şi ce simţim în legătură cu fericirea, dăm şanse copilului la fericire. Când suntem autentici nu avem nevoie de măşti, carapace, ziduri. Suntem fericiţi şi exteriorul nostru este impregnat cu starea noastră interioară.”

Potrivit Mariei Verdi, copiii învață prin observare și imitare, iar echilibrul emoțional al părinților este cea mai importantă lecție pe care o pot primi.

Tot mai mulți copii ajung în terapie

În activitatea sa, psihologul întâlnește frecvent copii care se confruntă cu anxietate, depresie, dificultăți de adaptare, dependență de internet sau probleme generate de divorțul părinților și conflictele familiale.

”Copiii zilelor noastre sunt foarte inteligenţi intelectual. Cauza pentru care apelează la ajutor de specialitate este inteligenţa emoţională precară. Sunt copii perturbaţi de divorţuri, de abandonul parental, de tensiunile din familie sau de la şcoală. Sunt anxioşi, depresivi chiar, au rezultate slabe la şcoală, unii dintre ei nu vor să înveţe, sunt traumatizaţi de sistemul de învăţământ, sunt agresivi cu cei din jur, au o dependenţă de internet, părinţii nu se mai înţeleg cu ei. Sunt unii adolescenţi dependenţi de droguri. Terapia individuală presupune în primă fază crearea siguranţei, protecţiei, apoi terapii centrate pe rezolvarea cauzei care a generat tulburarea de comportament. La grupul de dezvoltare personală devin creativi, sociabili, compasivi, conştienţi de emoţiile pe care le au şi învaţă cum să le gestioneze.”

Mesajul Mariei Verdi pentru părinți este unul simplu: relația cu propriul copil nu se construiește prin perfecțiune, ci prin prezență, echilibru și disponibilitatea de a te schimba atunci când realizezi că ai greșit.

sursa: revistatango.ro

Citește și:

• Gabor Mate: Acum există atâția experți care dau lecții de parenting tocmai pentru că am pierdut această relație
• Gabor Mate: ”Dependența nu este o boală, ci este nevoia de a primi dragostea pe care ei nu au primit-o în copilărie”
• Gabor Mate: Dezvoltarea începe din pântece, stările emoționale ale mamei afectează creierul copilului
• Gabor Mate: Copilul are o nevoie disperată de dragoste și acceptare necondiționată

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/