Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Dau totul pentru un secret!

(…) ”Se măritase cu Marcu la 20 de ani şi fiecare zi a fost o adevărată binecuvântare.”Uneori, pica lat de oboseală. Îl descopeream picotind în fotoliul din camera în care scria(că el scria…îi placea mult scrisul) şi când îmi auzea paşii se ruşina ca un copil de şcoală prins cu tema nefăcută. De părcă ar fi făcut ceva rău, în timp ce mă ştia dereticând prin casă. Avea un munte de bun simţ. Moştenit şi educat. Până au plecat la şcoală cei doi băieţi, am stat acasă, apoi m-a încurajat să lucrez. Specula fiecare calitate cu care am fost înzestrată şi dacă eu nu eram în stare sa o dezvolt, mă împingea de la spate sau mă surprindea cu proiecte pe care era musai să le continui. Chiar şi de dragul lui. Peste toate pasiunile, prăjituritul şi grădinăritul, tronau. Doar mămăliga nu-mi reuşea şi ciulama de ciuperci. Se simţea afumătura din drum, dar el plescăia din buze de parcă mânca manciuria, apoi mă complimenta, sărutând-mi fruntea. Ştiam că nu-i plăcea. După privire. Îl ştiam pe de rost. Şi el pe mine. Eu mă întristam, dar el nu se supăra niciodată. 64 de ani m-a iubit, iar eu am profitat de asta. În sensul bun. M-am alintat din prima zi până în ultima clipă, iar el recunoştea că topeam în el orice urmă de bărbat puternic. Femeile pot topi şi cea mai crudă şi cea mai tristă inimă. (…)
Îi adormeam şi eu serile, dar nu ca schimb sau obligaţie.Vezi, tu, scumpa mea, binelui nu-i poţi răspunde altfel. Oricât de egoist te-ai naşte. Un om care te iubeşte cu adevărat “te educa”, te ridică la nivelul inimii sale şi apoi te impinge, cu braţele sufetului, înaintea lui pe scara lui Dumnezeu. Să te ştie bine şi mântuit. El poate rămâne în urmă. Mulţumit… în iubire. Un om care te iubeşte te pune în capătul sufletului, precum îşi pune parintele fiul risipitor. Fără dojană. (…)

Cum spuneam, îi povesteam şi eu şi îi mângâiam fruntea înaltă. Dar serile acestea erau puţine. El, după o zi de muncă, întreagă, îşi făcea loc lângă mine, îmi lua mâna dreaptă în mâna lui, întotdeauna mâna dreaptă, şi mă întreba şoptit: ce vrei să-ţi povestesc? I se topea faţa de oboseală şi durere(căpătase un reumatiasm perfid), dar nu închidea ochii până nu-mi auzea respiraţia liniştită. Iar eu doar ce-i auzeam vocea caldă şi-mi linişteam lumea interioară.(…)
Niciodată nu m-a criticat( ne însoţisem întru iubire, nu pentru a ne critica şi a ne face viaţa iad. Eram parteneri în toate, începând cu tocatul morcovilor, până la cele mai grele decizii ale vieţii). Îmi spunea că orice se repară. Doar moartea, nu. Orice greşeşti poate fi reparat! Orice are o soluţie. Dacă ai greşit şi nu mai ştii ce să faci, repară sau caută o altă variantă de soluţie.
Ne-am luat să revoluţionăm iubirea. Să ne punem sufletele în căuşul inimilor şi să-i raportăm lui Dumnezeu ce am făcut cu ele…”

Citește mai multe pe http://zapastrit.eu/dau-totul-pentru-un-secret/