Definiții: A fi fericit este deviza oricărui om normal – Ionuț Ghibanu

Oare nu este aceasta calea spre a ne aduna de unde ne-am răsfirat, de a ne regăsi de unde ne-am pierdut!? Fără oamenii aceștia, semănători, planeta ar fi făcut implozie și s-ar fi pulverizat în Univers, imediat după Facere. Pământul rămâne viu atâta vreme cât există speranță, cât există iubire.

Cumpătarea este antidotul confuziei, liniștea este ieșirea din haos, fericirea este darul păcii, iar râsul este semnul de sănătate când inima se bucură. Ionuț Ghibanu, el însuși, un neobosit căutător al emoției înalte, al stărilor ce împlinește ființa, ne lasă adesea semințe pentru o mie de culesuri a câte o mie de roade.

”…Râsul este un semn al bucuriei, în general, dacă excludem din definiția sa batjocura, ironia și toate conotațiile acestea distructive și inutile. A râde ține de firescul vieții, exprimând până la urmă sănătatea interioară, iar cel mai bine o fac copiii noștri, în inocența lor.

De regulă, oamenii foarte sobri, care nu râd din neputință, au cu siguranță o afecțiune care le chinuie existența sufletească și poate și trupească.

Râsul exprimă bucuria de a trăi, destinderea în fața miracolului și a perpetuei aventuri a vieții umane și arată sănătatea psihică.”

”Râsul măsoară puterea de a trece peste provocările vieții și simțul fin al înțelegerii realității, a poticnirilor inerente sau pur și simplu arată puterea de a transforma un obstacol în provocare.

Desigur, sunt și unii cârcotași care spun că Iisus nu ar fi râs niciodată, că ar fi fost pătruns de suferința umană, dar cred că este numai o perspectivă falsă, doloristă. Știm principiul patristic că a mântuit toate câte a asumat din ale noastre, prin urmare e imposibil să nu-și fi asumat și râsul.

Din evanghelii știm că uneori Domnul a  fost ironic, dar, în spiritul doloriștilor, am putea spune că doar pedagogic. Râsul este semnul normalității vieții noastre cotidiene.”