Despre experți…în educație

În parc la orele amiezii. Bate un vânt rece, tăios, parcă ar fi noiembrie. Câteva mămici cu copiii la terenul de joacă. Ridic un pic din sprâncene. La ora asta copiii aceștia ar trebui să fie în casă la masă urmând să meargă la odihnă. Nici unul nu avea mai mult de patru ani. Dar măcar sunt afară. Vreo trei mămici fredonează telefoanele, una vorbește la telefon, alte trei pe o bancă stau de vorbă. Una are un alt copilaș de câteva luni dormind chircit într-un cărucior ultimul răcnet în materie de cărucioare. Priveam la copilul chinuit în căruciorul plin de zorzoane gata să o rog pe mămică să îl așeze un pic mai confortabil, într-o poziție care să nu îi deformeze coloana, când o aud pe una din mămici izbucnind.

– Nu îl mai duc la grădiniță… De o săptămână nu face altceva decât să se joace.

Caut cu privirea, găsesc o bancă foarte aproape de ele, scot o carte din geantă (am întotdeauna una la mine… demodată, ce vreți?) și mă prefac că citesc.

– Cumnata mea la Brașov mi-a spus la nepoata mea deja lucrează pe caiete de lucru. Al meu nu zice decât că se joacă.

– Și la noi la fel. Eu mai stau vreo săptămână și dacă nu văd că se apucă de lucru caut altă grădiniță.

– Al meu a zis că poate îl ducem la grădiniță în Brașov. Îl duce și îl aduce el, că doar tot merge la lucru în fiecare zi.

Ridic privirea și le privesc fix, ca pe niște extratereștri, apoi privesc la copii. Îmi este milă, sunt revoltată și dacă nu ar fi neprofesional le-aș spune eu un pic cum e cu grădinița, joaca și învățatul.

E plină societatea românească de snobi experți în toate, mai ales în educație. Înainte să scot vreun cuvânt mai privesc odată la copii. Nu știu care sunt copiii expertelor, dar jumătate din copiii din parc au fundulețele umflate de scutece absorbante. Mamele experte vor educatoare care să lucreze în caiete la o săptămână de la începerea școlii, dar încă nu și-au dezvățat copiii de „pampers”.

Aș vrea să le spun acestor părinți experți că fiecare vârstă are particularitățile ei și, că deși pare clișeu, activitatea de bază în copilăria timpurie este jocul.

Este modalitatea lor de a experimenta, de a învăța. Copiii, chiar și în secolul XXI, au gândire concret-intuitivă. Faptul că manevrează device-urile nu îi fac genii. Un copil de trei-patru ani care își caută singur jocurile pe net sau cântecele preferate pe Youtube, dar nu se poate șterge singur la nas, nu este un geniu. Nimic nu garantează că acest copil va fi un adult excepțional.

Întâlnim tot mai des astfel de părinți experți, plini de sfaturi, le știu pe toate, pot critica la nesfârșit tot ceea ce fac dascălii copiilor lor, dar nu se analizează pe ei înșiși, nu se raportează la nevoile copiilor, la cele reale, nu cer sfaturi când întâmpină greutăți. Am mai observat că acești părinți îi citesc NUMAI pe acei autori care le confirmă concepțiile. Nu acceptă că pot greși, iar dacă nu le confirmi că au cel mai bun copil din lume încep războiul cu profesorii.

Vorbim despre „școlile pentru părinți”, dar nu sunt deloc ceea ce ar fi necesar să fie și nici părinții nu răspund cu entuziasm la ele.

Cred că trebuie neapărat să găsim o formulă prin care să îi facem pe părinți să înțeleagă că nu este deloc în beneficiul copiilor să sară peste etape.

Auzim mereu cum plâng părinții de cât de grele sunt ghiozdanele copiilor, dar sunt nemulțumiți de profesorii care nu lucrează și din 2-3 culegeri pe lângă manual…

….de cât de încărcată este programa școlară, dar cum ajung acasă îi duc pe copii la înot, la karate, la cursuri de limbi străine, de…orice, „să își consume energia”.

Nu ați întâlnit părinți care cereau de la grupă mică cursuri de limbi străine?

Sau părinți care își duc copiii la meditații încă din clasa I? Nu aveți părinți care sâmbăta și duminica își trimit copiii la fel de fel de pregătiri?…

…sau părinți care protestează împotriva temelor, dar dacă nu le dați teme de vacanță vă vorbesc de rău pe la colțuri că nici măcar asta nu ați făcut?

Desigur, avem și noi parte a noastră de vină. Din dorința de a fi „mai cu moț” unii colegi fac mult mai mult decât le cere programa, lingușesc acei părinți dispuși la orice pentru a face din odraslele lor vedetele clasei.

Compromisul naște compromis, o eroare intenționată naște altă eroare, într-un lanț al slăbiciunilor al cărui mare perdant este el, copilul.

Aș avea un sfat și pentru unii și pentru alții. Înainte de a arunca acuzații, înainte de a vorbi de rău cealaltă parte în fața copiilor, vorbiți între voi ca adulți responsabili, ca parteneri.