Analiza celor 2.536 de dosare de finanţare depuse în programul Electric-Up va fi finalizată în următoarele săptămâni, în condiţiile în care, până în prezent, au fost analizate 2.033 de dosare, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Evaluarea dosarelor depuse pentru finanţare în programul Electric-Up a început pe 9 aprilie, o dată cu configurarea accesului în platforma informatică dedicată programului, transmite sursa citată. Până în acest moment au fost analizate 2033 de dosare şi transmise către aplicanţi 498 de solicitări pentru clarificare şi completare. Vom publica în fiecare zi de luni un status actualizat al Programului.
”Concret, urmează să finalizăm, în următoarele săptămâni, analiza tuturor celor 2536 de dosare şi să comunicăm solicitările de clarificare către toţi participanţii care nu au avut dosarele complete/conforme. După parcurgerea acestei etape vor fi solicitate proiectele tehnice aplicanţilor evaluaţi ca fiind eligibili, conform Ghidului de finanţare, se precizează în comunicat.
Perioada de înscriere în cadrul primei sesiuni a programului ElectricUp s-a finalizat în data de 3 februarie 2021, conform Ministerului Energiei.
Etapele următoare înscrierii sunt cele de analiză şi evaluare, în conformitate cu prevederile ghidului de finanţare, iar în această etapă vor fi solicitate aplicanţilor clarificări şi completări pentru documentele depuse în etapa de înscriere.
Prin Programul Electric-Up se acordă un ajutor de minimis întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HoReCa, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Finanţarea acordată în cadrul programului este destinată instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.
”În vederea pregătirii tehnice a proiectelor, aplicanţii au la dispoziţie proiectul ghidului de finanţare “ElectricUp”, conchide Ministerul Energiei.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice