
Estetica (d)efectului puterii
În toate momentele dificile, de-a lungul timpului, oamenii au dovedit că pot şi cunosc exerciţiul solidarităţii.
Puterea nu există ca o forţă negativă a sinelui, la fel cum nu există “răul”. Dacă am fi fost judecaţi după faptele noastre şi “răul” ar fi trebuit stârpit, atunci Creatorul (oricare ar fi el) ar fi pierdut lumea pentru totdeauna, imediat după decadenţa cainiană (daca ne raportam la religia crestina). Invataturile traditionale sunt asemanatoare in fond, ele diferind numai ca forma data de grupurile sociale.
Dizarmonia ca vibraţie cotidiană este activă tocmai datorită unicităţii indivizilor. Ea atrage catastrofe şi calamităţi naturale, nu pentru a distruge, ci pentru a forma o punte de legătură între energiile împinse către poli opuşi. Cum “răul” se manifestă doar în plan fizic, acesta nu este posesor de forţă, deci în mod logic nu poate intra în conflict polivalent cu binele, care semnifică adevărul şi creaţia însăşi – el este omul ca fiinţă complexă, psiho-somatic şi spiritual. Raul ca manifestare a binelui imatur, poate deveni o amprenta negativa in existenta umana, dar acesta este cunoscut sub definitia de „prostie” sau „debilitate mintala”. Niciodata raul nu este opusul binelui, fiindca asta ar insemna sa fie insusiri ale indivizilor sanatosi.
Maria Tacino spune în “Amprenta Divină” : “binele nu este cel care învinge răul, ci Acela care îl vindecă, precum Adevărul luminează eroarea, nu o distruge. Nu există o luptă între bine şi rău, ci doar una internă a răului”.
Prin simplificare, puterea nu trebuie să vină dintr-o eroare şi să te consume ca pe un leş!
Puterea este mâna divină, VIBRATIA UNIVERSULUI, de mână cu tine!
De aceea în vremurile de cumpănă ale istoriei, s-a creat legătura dintre vibraţiile rătăcite, prin rezonanţa la unison a binelui, căci acesta din urmă şi totodată cel dintâi, deţine puterea vindecării.
Puterea este sinonimă cu graţia şi sensibilitatea, cu altruismul şi iubirea!
Puterea înseamnă libertate, continuitate şi armonie, toate acestea fiind însuşiri ale binelui într-un flux perpetuu care încarcă omul cu putere. Cine nu dă, nu primeşte!
Efectul alteritar, bine-rău, este un non-sens.
Până când indivizii devin conştienţi de acest adevăr creaţionist, au parte de “cutremure” sociale, inter-relaţionare şi deopotrivă, atenţionări divine, pentru ca în cele din urmă solidarizarea să-i întoarcă la “Întregul Universal”.
Estetica puterii constă în adevăr, lumină şi dragoste. Fără ele, puterea este un stârv. Cu ele, orice nimic e mai mare si mai mult decat tot.
Despre estetica nimicului se poate vorbi la nesfârşit, însă deja ne vom afla într-o altă dimensiune spirituală.
Nu există decât o lege căreia să ne supunem, nu există putere în luptă cu puterea, nu există rău!
Maria Tacino încheie “Legea Iubirii” cu un citat din Evanghelia după Matei, cap.22, pentru cei care se raporteaza la crestinism, dar care poate fi extrapolat la nivel planetar:
“36. Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Iisus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” (Daca Dumnezeu semnifica esenta vietii, atunci constientizati si iubiti ESENTA vietii planetei in tot cuprinsul si ESENTA vietii voastre (eul) in adancul sau. n.a.)
38. “Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” („Aproapele” poate fi mama, prietenul, adversarul, copacul, floarea, cuvantul, miscarea, parfumul, iarba, stanca, gandul, aerul, apa etc. n.a.)
40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi toţi Prorocii.”
CRISTI IORDACHE: Estetica (d)efectului puterii – Un articol Oficial Media
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale