Chiar dacă reprezintă excepţii, mai sunt şi oameni corecţi în societatea actuală, care nu profită de necazurile semenilor. De exemplu, angajata unei societăţi comerciale din Tărgovişte a găsit o borsetă cu diferite bunuri în faţa magazinului, însă nu a păstrat-o, ci a predat-o autorităţilor.
În după-amiaza zilei de miercuri, 20 august, un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, care se afla în serviciul de patrulare în zona Pieței “Bărăției” din municipiul Târgoviște, a fost sesizat de angajata unei societăți comerciale din zonă, care i-a relatat faptul că a găsit în fața magazinului unde lucrează o borsetă care conținea mai multe documente, un telefon mobil și două carduri.
Subofițerul de jandarmi a procedat la ridicarea borsetei de la angajata magazinului, iar în urma verificărilor, a fost identificat proprietarul acesteia, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din comuna Aninoasa. Acesta a relatat jandarmului că a pierdut borseta în după-amiaza zilei de miercuri, în zona Pieței “Bărăției” din municipiul Târgoviște, în timp ce se grăbea către stația de autobuz.
În dimineața zilei de joi 21 august, proprietarul borsetei s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din municipiul Târgoviște unde, după ce în prealabil a verificat conținutul borsetei și a constatat că nu lipsește nimic din conținutul acesteia, și-a recuperat bunurile pierdute.
Astfel de gesturi sunt încurajate! Aşadar, dacă găsiţi bunurile pierdute ale altor persoane, cel mai bine este să anunţaţi autorităţile pentru a fi returnate proprietarilor. Aceştia vor fi mulţumuţi şi recunoscători, în funcţie de situaţie, iar dumneavoastră vă puteţi bucura că aţi făcut o fapta bună.



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Legea femicidului aprobată de Senat
15 milioane de euro pentru servicii comunitare alocate zonelor defavorizate
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață