Muzeul Național de Artă, Timișoara a fost aseară gazda, vernisajului expoziției de pictură „Fenomene Europene în colecția Galeriei Matica Srpska” din Novi Sad.
Acest eveniment a reprezentat un prim pas al colaborării dintre cele două muzee, din șirul de manifestări din agenda capitalelor culturale europene, Novi Sad in 2022, respectiv Timișoara în 2023.
La vernisaj au fost prezenți așa cum era și normal, atât reprezentanți din viața politică și culturală romțnă și sârbă: Maja Gojković, Ministru al Culturii si Informației de la Belgrad și vicepremier al statului vecin, doamna dr. Tijana Palkovljević Bugarski, Director al Galeriei Matica srpska, respectiv dna Iulia Popovici, secretar de stat în Ministerul Culturii din România dar și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș, evenimentul făcând parte din cadrul manifestărilor dedicate Zilei Județului Timiș.
Pe simeze se află lucrările mai multor pictori sârbi începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea și ajungând în contemporaneitate.
Lucrările au fost selectate de către Danilo Vuksanovic, Miroslava Zarkov, Luka Kulic si Stanislava Jovanovic Mindic, din Novi Sad, ca fiind cele mai reprezentative, făcând parte din patrimoniul Galeriei Matica srpska.
Cei interesați vor găsi expoziția deschisă de marți-duminică, între orele 10,00-18,00, până pe 15 septembrie 2021.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

























EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului