Vă așteptăm, sâmbătă 18 ianuarie 2o2o, de la orele 19:00 în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, la comedia sentimentală – Frumos e în septembrie la Veneția!
de: Teodor Mazilu
– spectacol-coupé –
un spectacol de: Mc Ranin și Cătălina Baciu
în distribuție: Camelia Varga | Mircea Silaghi | Radu Campean
Frumos e în septembrie la Veneția este una dintre piesele-scurte scrise de Teodor Mazilu, o piesă în care personajele întâlnesc realitatea dorită, dar nu știu să o recunoască. Visarea e mai confortabilă, conștientă de lipsa-i de responsabilitate și de implicare.
Același titlu îl poartă și spectacolul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, în regia și scenografia lui Mc Ranin, spectacol-coupé care conține și Împăiați-vă iubiții. Tot piesă scurtă, aceasta surprinde o frântură din viața personală a unui regizor și a unei actrițe. Tipologii diferite, el – arogantul atotștiutor, ea – femeia conștientă de principalul ei atu, frumusețea, se întâlnesc pentru a-și exorciza cele mai mari frici: el – frica de moarte, ea – frica de a fi lipsită de talent.
Ambele piese care compun spectacolul-coupé sunt în două personaje. Interesant este că Ea nu se schimbă. Este jucată de aceeași actriță, Camelia Varga, ce își face remarcat personajul prin farmec, expresivitate și energie. El se transformă. Îl întâlnim pe actorul Mircea Silaghi în Frumos e în septembrie la Veneția, actor ce conferă personajului poezie, un aer meditativ și cuceritor și o forță conținută care izvorăște din intensitatea privirii. În Împăiați-vă iubiții, rolul unui El rațional, pragmatic, autoritar este jucat de actorul Radu Câmpean.
Efectul întâlnirii dintre aceste personaje este unul comic, care nu dă însă la o parte întrebarea „de ce viața noastră este mereu în altă parte, alături de altcineva?” Romantism, umor, pasiune, candoare – toate acestea, și chiar mai multe de atât, se regăsesc în ianuarie pe scena teatrului din Târgoviște.
Poți comanda bilete online aici:
☛ Bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete/frumos-e-in-septembrie-la-venetia-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-1173963/performance.html
______________________________________________________
Sau aici:
☎️ Telefonul agenției de bilete a teatrului: 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
? E-mail: rezervari@tonybulandra.ro
? Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
? Program de lucru: L – D: 09.oo -19.oo

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Surprindeti momentele de neutiat cu ajutorul unei cabine foto 360°