Ediția a XI-a a concursului de schi de tură Bucegi Winter Race tocmai s-a încheiat cu success în zona Padina-Peștera din Munții Bucegi, unde iubitorii de schii de tură s-au adunat la start, fie atrași de tradiția evenimentului, fie de peisajele de vis ale Bucegilor.
Felicitări, Salvamont Dâmbovița! Felicitări, Geo Badea!

Din motive de vreme nefavorabilă, traseul original a fost scurtat pentru a evita eventuale rătăciri sau accidentări și cum deviza noastră este “siguranță înainte de plăcere” am purces la un traseu mai scurt, cu 3 bucle a câte 4,2km fiecare și cu o diferență de nivel în urcare de 335m fiecare, numai bune cât să mulțumim tot poporul.
Startul s-a dat în bloc de lângă Refugiul Salvamont Dâmbovița, de unde s-a urcat până la confluența văilor Obârșie-Sugări, iar de aici a început urcușul un pic mai abrupt pe langa stâna din Sugări, Șaua Călugărului, Vârful Călugărului, de unde toți concurenții, cu mic cu mare, s-au încumetat în a coborî pe frumoasa Fața Mare.
Condițiile de schi au fost dintre cele mai bune, cu zapadă stabilă și plăcută la viraje si cum trebuia să apară ceva și pe sufletul nostru, mai spre final și-a făcut apariția și Soarele, prilej de bucurie mai ales pentru susținătorii care au stat cu sufletul la gură în așteptarea câștigătorilor. Și că tot veni vorba, au și început să apară, Preda Andrei, urmat de Jinga George și Surdu Constantin la masculin, Manea Andreea, Manea Cristina și Enache Alecsia, la feminin.
Chiar dacă n au fost condiții meteo de dorit, asta nu a împiedicat pe cei pasionați de acest sport să participe la evenimentul cu numărul 11 Bucegi Winter Race, cursă devenită tradițională la nivel național și cu care s-a dorit în permanență să se popularizeze zona montană înaltă a județului Dâmbovița din Munții Bucegi, respectiv Padina-Peștera.
La final, plăcintele și prăjiturile oferite de #HappyDayTârgoviște, au îndulcit pe toată lumea, mai ales pe cei care păstrau cu sfințenie dieta.
Acest concurs a fost organizat de către Asociația Salvamont Dâmbovița, în parteneriat cu cațiva susținători fideli ai acestui eveniment.
Mulțumim în mod expres, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs, sponsorilor și partenerilor noștri.
CLASAMENTUL CURSEI:
https://time-it.ro/2021/bucegiwinterrace/

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”