La data de 28.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, respectiv efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc.
Cu privire la primului inculpat s-a reținut că, în octombrie 2023, a introdus fără drept, în țară, din Spania, pe cale rutieră, cantitatea de peste 400 grame canabis, destinată comercializării cu ocazia organizării unei petreceri tematice.
De asemenea, la data de 28.10.2023, a deținut, în locuință, în scopul consumului propriu, cantitatea de aproximativ un gram canabis.
În sarcina celui de al doilea inculpat s-a reținut că, în perioada ianuarie 2022- mai 2023, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a deține autorizație de la ANSVSA, a manipulat și distribuit substanțe psihoactive, din clasa catinonelor, pentru sume cuprinse între 50 și 500 lei.

Totodată, în perioada mai – octombrie 2023, în mod repetat, a deținut și a vândut diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal).
Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Cluj, fiind identificate și ridicate cantitatea de peste 400 grame canabis (muguri) disimulată în interiorul unui corp de canapea, 2 pungulite cu substanta cristalină (3-CMC), comprimate de Diazepam, 4 telefoane mobile, un cântar de mare precizie, 3 dispozitive amovibile de stocarea a datelor, suma de 8000 de lei și mai multe ustensile folosite pentru consumul de droguri, toate cu urme de substanță.

În cursul zilei de 29.10.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj.
La acțiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj și un echipaj chino-tehnic din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște