Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Iată 5 trucuri de SMS marketing pentru a evita criza generată de pandemia de Coronavirus!

Întrucât un număr tot mai mare de țări continuă să mențină starea de alertă sau chiar  carantina pentru a opri răspândirea COVID-19, o parte considerabilă a populației lumii a rămas blocată acasă. Această izolare poate provoca anxietate. Oamenii au nevoie de socializare și nu este de mirare că toată lumea vrea să comunice.

Nu există un moment mai bun pentru a interacționa cu clienții decât în ​​timpul acestei crize globale. Marketingul prin SMS este soluția salvatoare pentru afaceri, fiind un mijloc ideal de comunicare în astfel de momente.

Iată 5 trucuri de SMS marketing ideale pentru toate tipurile de afaceri în timpul pandemiei de COVID-19:

  1. Practici și măsuri de siguranță și de igienă

Mulți oameni sunt îngrijorați din cauza noului virus, în special cei care locuiesc cu persoane vulnerabile. Această teamă alimentează obiceiurile de cumpărare, mulți consumatori punând la îndoială normele de siguranță și de igienă ale companiilor, în special pe ale celor care livrează produse la domiciliu. Unele studii au demonstrat că SARS-CoV-2 poate rezista pe carton până la 24 de ore, iar pe oțel și plastic până la 72 de ore.

SMS marketing-ul poate ajuta în acest sens. Companiile care își comunică în mod eficient practicile și măsurile de siguranță își pot convinge consumatorii că există un risc redus de contact cu COVID-19 atunci când primesc coletele.

Aceste mesaje pot conține informații despre:

  • Modul în care angajații se dezinfectează;
  • Materialele alternative/procesele de manipulare folosite pentru a preveni răspândirea virusului;
  • Sursa de proveniență a produselor comercializate.
  1. Informații operaționale

Pandemia a avut un impact semnificativ asupra modului în care oamenii își trăiesc viața, iar companiile au fost nevoite să facă modificări care le afectează operațiunile de zi cu zi. Astfel, marketingul prin SMS poate fi o modalitate excelentă de a comunica toate informațiile referitoare la noile practici ale unui business.

Iată ce detalii pot fi trimise prin SMS către clienți/consumatori:

  • Programul de lucru modificat;
  • Închiderea sau redeschiderea magazinelor;
  • Timpul redus/prelungit de transport.
  1. Mesaje ale ONG-urilor

Organizațiile neguvernamentale beneficiază cel mai mult de marketingul prin SMS, mai ales atunci când folosesc o platformă de comunicare pentru a trimite mesaje în masă. Acest lucru le permite să le ofere cât mai multor oameni informații importante despre sănătate și siguranță în cel mai scurt timp. 

Mesajele ONG-urile pot conține date despre: 

  • Eforturile locale de implicare și ajutorare;
  • Modul în care oamenii pot dona;
  • Modul în care voluntarii își pot oferi serviciile.
  1. Ultimele produse la cerere

Proprietarii afacerilor care comercializează produse extrem de solicitate pe piață (de exemplu, măști și dezinfectante) ar trebui să-și anunțe clienții prin SMS în legătură cu serviciile lor. Acest tip de marketing, oferit și de SMSO, este rapid, deloc costisitor și extrem de eficient. Cercetările au demonstrat faptul că această metodă are o rată de răspuns de 7,5 ori mai mare decât e-mailul.

  1. Mesaje de asistență

Dacă vrei să îți ții clienții aproape, este bine să vii în întâmpinarea nevoilor lor, iar un mesaj de informare, de mulțumire sau de încurajare este întotdeauna binevenit. „Stai acasă” sau „Gândește-te la siguranța ta și a celor din jur” ar fi sunat ciudat înainte de pandemie, dar, acum, mulți consumatori apreciază această atenție, în special cei care au o afinitate pentru un anumit brand sau produs. 

Acestea fiind spuse, iată câteva dintre cele mai eficiente practici pentru business-ul tău în contextul crizei COVID-19. Deși măsurile de siguranță se relaxează treptat, multe dintre afacerile mici și mijlocii au de suferit în continuare, iar comunicarea este cel mai util instrument în această perioadă.

Sursa foto: pinterest.com

Distribuie acest articol Oficial Media
Share