Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii: intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.
Sărbătoarea de astăzi inaugurează ultima săptămână din viaţa lui Iisus, când începe şi Săptămâna Patimilor mântuitorului. În fiecare seară în biserici se oficiază slujbele de Denie, unde credincioşii sunt îndemnaţi să îl însoțească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea și Învierea Sa.
De Florii credincioşii duc la biserică ramuri de salcie pentru a fi sfiinţite de către preot, apoi acestea sunt legate deasupra tocului uşii de la intrare şi păstrate tot anul pentru a avea spor în casă, dar se mai pun şi la icoane sau la porţi.
De Florii se manâncă peşte, se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.
De Florii se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă (apă sfințită), iar fetele de măritat îşi scot zestrea afară, la soare, şi o împodobesc cu flori. Roagându-se Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul cât mai repede.
În unele sate din Banat şi din Transilvania, fetele mari pun o cămaşă curată şi o oglindă sub crengile unui păr altoit, pe care, după răsăritul soarelui, le iau din acel loc. Obiceiul ajută în dragoste şi sănătate.
Tot din tradiţia popular se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, tot aşa va fi şi de Paşte.
De Florii, toţi cei care poartă numele de floare sunt sărbătoriţi în această zi. Aşa că LA MULŢI ANI TUTUROR FLORILOR.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut










EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului