Daniel Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște anunță că și în timpul pandemiei de Covid-19, foarte multe resurse bugetare proprii sunt directionate catre combaterea acesteia, investitiile nu sunt neglijate. Desi cele pe buget propriu au de suferit in privința asigurarii finanțării in condiții optime, nefiind însă abandonat nici macar un singur proiect.
Investitiile pe fonduri europene si cele prin Programul National de Dezvoltare Locala sau CNI se deruleaza in ritm normal. Respectarea măsurilor de protectie impotriva pandemiei, cu singura mentiune ca materialele se aprovizioneaza mai greu in aceasta perioada. Există mai mulți producatori care si-au suspendat activitatea.

În acest context, astazi, primarul a facut o vizita pe santierul care vizeaza modernizarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, una dintre cele 9 investitii de reabilitare a unei unitati de invatamant, in derulare acum in orasul Târgoviște.
Proiectul, cu o valoare totala de 18.496.227,26 lei (inclusiv TVA) si finantat din fonduri europene, echivaleaza cu transformarea din temelii a scolii amintite, care va fi reabilitata in intregime. Se va construi nu mai putin de 6 corpuri noi de cladire si se va realiza cresterea numarului de sali de curs de la 22 la 36. În plus, se construieste o sala de festivitati, se extinde sala de sport, se construiesc grupuri sanitare si vestiare aferente zonei sportive, la care se adauga o cladire tehnica.

La acest moment:
- toate corpurile noi de cladire sunt ridicate deja, o parte fiind in faza de finisaje;
- sunt realizate instalatiile electrice si termice;
- tamplaria exterioara este montata in proportie de peste 80%, saptamana viitoare urmand a incepe montarea usilor interioare;
- extinderea salii de sport este finalizata, pana la finisajele interioare;
- sala de festivitati este finalizata, pana la finisajele interioare;
- este finalizata, in proportie de peste 80% anvelopa termica a tuturor corpurilor, inclusiv a celor reabilitate.
Primarul susține că lucrarile sunt finantate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, Axa Prioritara 10, „Imbunatatirea Infrastructurii Educationale”, iar investitia va fi finalizata pana la inceputul anului scolar urmator!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”