Jandarmii hunedoreni vor fi prezenți pentru a asigura măsurile de ordine publică la evenimentelor ce vor avea loc în judeţ, începând de astăzi şi până dumincă, inclusiv.
Astfel, în perioada 13 – 15 august, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul mai multor manifestări sportive, religioase și cultural-artistice ce vor avea loc pe raza județului Hunedoara.
Campionatul național de super Rally – 2021, etapă ce se desfășoară în municipiul Deva, “Zilele orașului Simeria – Discoteca Tineretului” pe platoul Măgura Uroiului, „Zilele orașului Geoagiu” sunt evenimente publice ce se desfășoară pe întreaga perioadă a weekend-ului și la care jandarmii hunedoreni sunt prezenți pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. De asemenea, jandarmii vor avea în vedere zona lăcașelor de cult, unde se estimează un aflux considerabil de persoane, în special Mănăstirea Prislop și Biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Brad.

„Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protecţia participanţilor la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială și a situațiilor ce ar putea tulbura ordinea și liniștea publică. Vom acorda o atenție deosebită și zonei montane, pe traseele turistice, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru sprijinirea/salvarea turiștilor aflaţi în dificultate”, au transmis reprezentanții IJJ Hunedoara.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului